A început sezonul virozelor, iar copiii pot prezenta simptome de răceală. Tocmai de aceea este important ca părinții să își „consulte” periodic copiii. Și, mai ales, să nu îi trimită la școală în cazul în care prezintă semne de boală, este de părere medicul Emilian Imbri, fostul manager al Spitalului Victor Babeș din București.
„Părinții, în mod normal, ar trebui să își consulte copii. În ce sens? Să îi întrebe, să vadă, să fie atenți la ei și în momentul în care au văzut clar că tușesc, că le curge nasul, să facă un pas normal și să solicite un test.
Suntem într-o perioadă în care încep virozele de iarnă, încep o serie de alte afecțiuni specifice timpului și atunci trebuie testat copilul pentru a vedea clar este situația. Nu îl mai duceți la școală și îl duceți la medic”, a declarat medicul Emilian Imbri.
Specialistul a explicat care sunt măsurile preventive de bază pe care orice persoană trebuie să le respecte, în contextul în care numărul de cazuri de COVID-19 crește alarmant.
„Ce ar fi acum de făcut? Este o părere personală și o părere de bun simț pe care cred că orice om, indiferent de cunoștințe, poate să spună asta: Nu trebuie să intrăm în panică, e primul lucru! Al doilea lucru e că nu e fiecare pe cont propriu, nu că fiecare e cum o vrea Dumnezeu. NU! Fiecare, în momentul de față, are posibilitatea să arate că știe să se ferească și știe să evite să se îmbolnăvească.
Evită clar aglomerațiile, poartă clar mască de protecție și o poartă unde trebuie! Nu peste ochi ca pirații sau sub gât… Își spală mâinile foarte bine Își protejează familia și se vaccinează!
Deci toate aceste lucruri trebuie făcute liniștit, ținând cont că dacă se vaccinează acum, mai trebuie să-și facă rapelul, dacă își fac vaccinul cu Johnson&Johnson, care e într-o singură doză, trebuie să mai aștepte două săptămâni până la imunitate și trebuie să înțeleagă, încă o dată, că vaccinul nu te ferește de boală!
Vaccinul te ajută să nu ajungi în Terapie Intensivă sau să nu ajungi în acele cutii de lemn… sicrie se numesc! Deci nu ajungi în sicriu!”, a mai adăugat medicul Emilian Imbri.