![shutterstock mamaplus](/sites/default/files/styles/650x365/public/2022-07/steril.jpg?itok=c-zbJBAU)
![shutterstock mamaplus](/sites/default/files/styles/650x365/public/2022-07/steril.jpg?itok=c-zbJBAU)
Steriletul este montat de către medicul ginecolog în uter, în timp ce tamponul intern este plasat în interiorul vaginului, așadar este foarte puțin probabil ca cele să interfereze. Însă, întrucât firele de extracție ale steriletului se află în partea superioară a vaginului, există riscul, mai ales în primele 3-4 luni de la montarea steriletului, ca odată cu scoaterea tamponului să tragi și de firele de extracție și astfel să deplasezi steriletul de la locul lui.
De asemenea, este important de reținut că nu este indicat să folosești tampoane interne, chiar dacă ai montat un sterilet sau nu în următoarele situații:
Nu este indicat să lași un tampon în interiorul vaginului mai mult de 8 ore, indiferent dacă ai sterilet sau nu.
Nu este indicat să folosești tampoane interne timp de 4 săptămâni de la montarea steriletului, pentru a reduce riscul de infecție. De asemenea, ține cont și de faptul că este recomandat să îndepărtezi tamponul după maximum 8 ore (de preferat, ar fi să îl schimbi chiar mai des) și să îl înlocuiești pentru a nu dezvolta sindromul șocului toxic.
În majoritatea cazurilor, femeile pot folosi orice fel de protecție pentru menstruație. Dacă firele steriletului sunt puțin mai lungi decât ar fi normal, există riscul de a-l scoate când folosești tampoane interne sau cupe menstruale. Așa cum am menționat și mai devreme, NU utiliza tampon intern în primele 4 săptămâni (unii medici ginecologi recomandă chiar 2-4 luni de la montarea steriletului) de la montarea steriletului.
Deși cazurile în care o femeie își poate scoate steriletul sunt destul de rare, nu trebuie neglijat acest risc. Dacă ești îngrijorată că steriletul s-a deplasat de la locul său, cel mai indicat este să mergi la medicul ginecolog pentru un consult. Doar el este în măsură să îți spună ce este mai bine pentru tine.
Un studiu realizat pe un eșantion de 930 de femei care aveau montat sterilet, dintre care 10,3% foloseau cupe menstruale, 74,2% foloseau tampoane interne și 43,2% foloseau absorbante, a arătat că șansele ca steriletul să fie expulzat din cauza utilizării tampoanelor interne este la fel de mic ca în cazul altor produse de acest gen (absorbante, cupe menstruale): doar 2,5% dintre femeile participante la studiu s-au confruntat cu expulzarea totală sau parțială a steriletului în primele 6 săptămâni de la montare, însă nici în aceste situații nu este clar dacă folosirea tampoanelor interne a fost cauza directă.