Menopauza apare prin ‘’consumarea’’ numărului de foliculi din ovare. Ne naștem cu un număr fix de foliculi primordiali, pierdem mulți până la pubertate, apoi, lunar, prin ovulație. Așadar, avem genetic un număr diferit de foliculi și, prin urmare, vârsta de instalare a menopauzei este variabilă. Una dintre multiplele probleme cu care se confruntă femeile la menopauză este cea de natură dentară. Medicul stomatolog Ada Epistatu ne spune cum să ne îngrijim dantura, astfel încât să zâmbim cât mai mult și cât mai des.

Problemele hormonale sunt cele care duc la apariția problemelor dentare.

“Există modificări, dar vârsta nu înseamnă că trebuie să ne pierdem dinții odată ce am intrat la menopauză. Statistic, 25% dintre femeile intrate la menopauză, în primii 5 ani, îşi pierd dinții. Nu trebuie să stea ca şi cum ar fi ceva normal, ci că poate fi combătut.

Din cauza modificărilor hormonale, apar transformări la nivelul cavității dentare. Apare uscăciunea gurii şi nu doar din cauza aceasta, ci şi că pacientele, în acea perioadă, multe dintre ele iau tratament de tensiune, pentru osteoporoză care duce la uscăciunea gurii.

Scade nivelul de estrogen şi asta duce la demineralizarea osoasă, inclusiv tratamentul de osteoporoză opreşte metabolismul osului şi apar modificări osoase cu reacții pe rădăcina dentară sau modificări gingivale aferente.

Mucoasele gingivale devin mai lucioase, mai inflamate și sângerează ușor. Femeia la menopauză, din cauza durerilor care apar sau a sângerărilor evită să-și curețe complet și corect dinții și nu fac altceva decât să accentueze inflamația respectivă.

Acestea sunt modificări care apar din cauza transformărilor hormonale, dar asta nu înseamnă că noi trebuie să ne pierdem dinții. Gata, am intrat la menopauză! Ce facem? Ne punem două plăci în gură. Nu există așa ceva!”, spune dr. Epistatu.

Medic stomatolog: “Să ne punem dantura la punct din timp”

“Sfatul cel mai important este ca atunci când intrăm la menopauză sau știm că urmează să apară, ca și în sarcină, dăm vina pe sarcină că pierdem dinți, exact așa, să nu mai dăm vina pe menopauză că ne pierdem dinții.

Este foarte important să ne punem dantura la punct din timp. Să nu ne prindă menopauza cu dinții afectați, stricați, cariați sau cu probleme parodontale.

Dacă avem grijă de lucrul acesta, femeia la menopauză nu-și va pierde dinții și nu va avea probleme gingivale orale.

În rest, trebuie să avem grijă la alimentație. Din cauza uscăciunii gurii, trebuie să ne hidratăm cât mai mult. Să mestecăm gumă, să renunțăm la tutun, la băuturile carbogazoase dulci sau la alcool.

Seara, în cameră putem să ne punem un umidificator, pentru că mai apare pe lângă uscăciunea mucoaselor bucale şi uscăciunea buzelor.

Dinții pot deveni casanți, dar şi aici sunt o grămadă de soluții pe care le deținem şi pe care le putem folosi pentru ca dinții noştri să arate minunat, poate chiar mai bine decât au arătat vreodată. Totul este să te preocupe şi să ai grijă. Igiena, controalele şi întreținerea trebuie să fie riguroase ca să nu avem niciun fel de problemă”, mai precizează medicul stomatolog.