Dacă suferi arsuri, senzații de mâncărime, scurgeri albicioase în zona vulvară, prezinți un risc foarte mare de micoză vaginală. Totuși investigațiile ginecologice sunt necesare, pentru a stabili un diagnostic exact și un tratament adecvat. Micoza vaginală mai este denumită vaginită sau candidoză. Este o infecție vaginală frecvent întâlnită și afectează 75% dintre femei cel puțin o dată în cursul vieții, de două-trei ori aproximativ 50% dintre acestea.
Flora vaginală și vulvara dispune de un echilibru fragil, fiind compusă deopotrivă din bacterii și ciuperci, cât și de organisme naturale și protectoare. Uneori, acest echilibru este perturbat, în special în urma apariției dominante a ciupercilor microscopice din familia Candida albicans.
Simptomele micozei vaginale
Cauzată de înmulțirea ciupercilor în număr foarte mare, micoza vaginală nu face parte dintre bolile infecțioase cu transmitere sexuală, deși în anumite cazuri poate fi transmisă și de partener în urma unui raport sexual neprotejat.
Ciupercile din familia candida sunt gazde obișnuite în sânul mucoasei vaginale, la fel ca alte microorganisme. Însă, în momentul în care apar în număr foarte mare, simptomele micozei apar și devin foarte deranjante:
- Neplăceri la nivelul zonei vulvare, însoțite de inflamație uneori edematiată (acumulare de lichid în țesuturi);
- Scurgeri albiciose, uneori neplăcut mirositoare;
- Mici crăpături dureroase;
- Dureri în timpul actului sexual;
- Usturime în timpul micțiunii;
- Iritabilitate și nervozitate cauzată de senzația de disconfort.
Cauzele apariției bolii
Există factori care favorizează apariția unei micoze vaginale precum:
- administrarea de antibiotice;
- greșeli de igiena (dușuri vaginale frecvente, toaleta insuficientă sau excesivă, etc);
- sarcina (dereglări hormonale);
- steriletul;
- administrarea de anticoncepționale (în anumite cazuri);
- diverse boli (diabet netratat, HIV etc).
Există soluții eficiente care te pot ajuta să eviți apariția micozei vaginale:
- Evită să mergi frecvent la saună, piscine, centre spa etc. Aceste locuri unde există multă căldură și umiditate sunt ideale pentru dezvoltarea bacteriilor și a ciupercilor;
- Poartă numai lenjerie intimă de bumbac și spal-o la temperaturi mai mari (40-60°);
- Nu abuza de băile în cadă (de două ori pe lună), optează mai degrabă pentru dușuri matinale;
- În privința igienei zonei intime, folosește geluri special concepute pentru zonele intime, cu un pH fiziologic neutru. Nu te spăla mai des de două ori pe zi (dimineața și seara);
- Evită să porți haine strâmte care te fac să transpiri abundent;
- Dacă urmezi un tratament pe bază de antibiotice, mergi la medicul ginecolog pentru a-ți recomanda ovule vaginale pentru a preveni infecțiile;
- Dacă nu ai un partener stabil, folosește prezervativul în timpul raporturilor sexuale;
- Dacă te-ai mai îmbolnăvit de micoză, și partenerul tău trebuie să urmeze un tratament, pentru a evita transmiterea germenilor de la unul la altul.
- Dacă micoza vaginală recidivează, deși ai urmat măsurile de prevenire, este indicat să mergi la doctor pentru a face alte examene medicale (la nivelul intestinelor de exemplu) pentru a găsi cu precizie factorii declanșatori care te îmbolnăvesc.