Laringita este inflamația temporară a laringelui, care apare fie pe fondul abuzului vocal – atunci când copilul țipă, cântă sau plânge intens, fie din cauza unei iritații sau a unei infecții. În faza ușoară, laringita provoacă disfonie, adică răgușeală, însă în stadiu mai avansat, aceasta poate duce chiar și la pierderea temporară a vocii. De cele mai multe ori, laringita se instalează rapid și durează până la 2 săptămâni să se vindece.

Laringita la copii se manifestă la fel ca la adulți prin:

  • Răgușeală
  • Pierderea temporară a vocii
  • Senzație de gât iritat
  • Durere în gât
  • Tuse seacă
  • Uscăciune la nivelul gâtului.

Întrucât cel mic nu reușește de cele mai multe ori să explice ce simptome are, părintele trebuie să fie atent la comportamentul acestuia. De pildă, dacă cel mic este răgușit și refuză să mănânce ori să consume lichide, e posibil să aibă și gâtul iritat și să sufere de laringită.

Când e cazul să duci copilul la medic?

Pe de o parte, laringita acută poate fi tratată, de regulă, acasă. Însă dacă simptomele afecțiunii nu dispar în câteva zile, e necesar să mergi cu cel mic la pediatru. Pe de altă parte, e nevoie să apelezi direct la ajutor medical de urgență dacă apar următoarele simptome asociate:

  • Probleme de respirație
  • Febră
  • Copilul acuză dureri severe
  • Probleme la înghițire
  • Apare un sunet atipic în timpul respirației.

Dacă laringita e cauzată de abuzul vocal, nu există risc de complicații. Însă, dacă este vorba despre laringită infecțioasă, infecția se poate răspândi către alte zone ale tractului respirator, iar din această cauză este important ca laringita să fie tratată cum se cuvine.

Tratament laringită la copii

Tratamentul laringitei la copii, prescris de medic, diferă în funcție de cauza acestei afecțiuni. Dacă laringita e cauzată de o infecție virală, medicul va recomanda repaus vocal, dar și hidratare cu apă, ceaiuri și supe. Dacă, însă, laringita e provocată de abuzul vocal, singura metodă prin care aceasta poate fi tratată este repausul vocal și evitarea abuzului pe viitor.

Copiii care suferă de laringită pe fondul acidității crescute de la stomac vor fi tratați cu medicamente antiacide, precum și printr-un regim alimentar de reducere a sucurilor gastrice. Alimentele care cresc aciditatea și care ar trebui evitate în acest caz sunt roșiile, portocalele, rodiile, strugurii, brânza, mezelurile, băuturile carbogazoase.

Foarte important, copilul cu laringită nu trebuie ținut în fum de țigară! În general, nu doar în caz de laringită, dacă există fumători în familie, nu ar trebui ca aceștia să fumeze în prezența copiilor, deoarece le cresc riscul celor mici de a face astm, infecții respiratorii, infecții ale urechii și de a răci mai des.

Remedii naturiste în caz de laringită copii

Tratamentul laringitei se face și cu remedii naturale, pe lângă ceea ce recomandă medicul. În primul rând, dacă cel mic suferă de laringită, este foarte important să îl convingi să facă repaus vocal. În acest sens, poți inventa un joc în care niciunul dintre voi nu vorbește și cine rostește din greșeală un cuvânt primul, pierde jocul ori este penalizat. În acest fel, îl vei motiva pe cel mic astfel încât să mențină tăcerea mai mult timp.

Atenție, acest lucru nu înseamnă că cel mic nu mai trebuie să vorbească deloc toată ziua, ci doar că ar trebui să-și folosească vocea cât mai puțin posibil. Copilul nu trebuie să șoptească, deoarece șoptitul poate deranja mai mult laringele, ci, atunci când vrea să spună ceva, să se străduiască să vorbească normal, chiar dacă nu se aude decât foarte încet.

De asemenea, poți folosi un umidificator în dormitorul copilului, pentru a evita ca aerul respirat de acesta să fie prea uscat, deoarece aerul uscat irită și mai mult laringele.

Ceaiul de mușețel cu miere naturală poate fi, de asemenea, util în tratamentul laringitei la copii. Prepară-i celui mic un ceai de mușețel pe care îl vei îndulci cu miere naturală și încurajează-l să îl bea. Mușețelul are proprietăți antiinflamatoare, în timp ce mierea acționează precum un balsam la nivelul căilor respiratorii, calmând iritația.

Și ghimbirul ras cu miere poate fi de ajutor în tratamentul laringitei. Dă o bucată de ghimbir pe răzătoare și las-o la macerat în miere peste noapte. Convinge-l pe cel mic să mănânce o linguriță de miere cu ghimbir de două ori pe zi.

Și remediile din vremea bunicii, cum ar fi gargara cu soluție salină, se pot dovedi utile în tratamentul laringitei la copii. Dizolvă o jumătate de linguriță de sare într-un pahar mic cu apă și încurajează-l pe cel mic să facă gargară. Atenție, copilul trebuie să fie suficient de mare pentru a înțelege ce înseamnă să facă gargară fără să înghită apa sau să se înece cu ea.