Căile respiratorii ale copiilor, mai ales ale celor de până la 5 ani, sunt înguste și riscul de înec alimentar, respectiv sufocare, este destul de crescut, mai ales că micuții au tențința de a pune tot în guriță.
Fie că se îneacă cu lapte, cu anumite alimente sau obiecte pe care a încercat să le înghită, esențial în astfel de situații, este să-ți păstrezi calmul și să-i acorzi, de urgență, primul ajutor.
Ce NU trebuie să faci
Nu intra în panică, nu-l zgâlțâi și nu încerca nu încerca să-i scoți bucata de mâncare sau obiectul rămas în gât cu degetele, fără să vezi exact ce faci. Aceste mişcări bruşte ar putea să facă mai mult rău decât bine și s-ar putea ca, din greşeală, să împingi „dopul” şi mai mult pe gât în jos.
Iată ce să faci dacă bebelușul tău se îneacă cu ceva:
Dacă copilul s-a înecat cu ceva şi tuşeşte
Dacă cel mic tuşeşte, este un semn bun. De cele mai multe ori, tusea este suficientă pentru ca obiectul blocat pe trahee să fie eliminat și căile respiratorii să fie astfel eliberate.
Dacă copilul nu tuşeşte şi nu poate respira
E mult mai grav atunci când copilul a încercat să înghită ceva care i-a rămas blocat pe trahee și micuțul nu poate să tușească sau să plângă și începe să se învinețească. În acest caz, va trebui să chemi repede ambulanța, iar până la venirea ei să iei unele măsuri de prim ajutor, care diferă în funcție de vârsta copilului.
Vezi VIDEO - Manevra Heimlich pentru bebeluşii sub 12 luni
Va trebui să-l iei repede în brațe şi să îl întorci cu fața în jos, pe burtă, sprijinindu-l pe antebraț sau pe picior. Capul trebuie să fie mai jos decât pieptul, cu bărbia sprijinită în palma ta. Atenție, nu trebuie să-i acoperi şi gura cu mâna ta, iar gâtul nu trebuie să fie răsucit.
Cu mâna rămasă liberă, aplică-i copilului, cu podul palmei, 5 lovituri ferme pe spate, între omoplați. Loviturile trebuie să fie destul de puternice, pentru a forța eliminarea corpului străin de pe trahee, fără a-l răni însă pe bebeluş.
De multe ori, această manevră este ineficientă din cauză că părintele (sau cel care aplică bătăile) loveşte prea blând spatele bebeluşului.
Dacă această manevră nu funcționează, întoarce copilul cu fața în sus, cu capul în continuare puțin mai jos de nivelul pieptului. Cu două degete (arătătorul şi mijlociul), aplică cinci apăsări în zona cutiei toracice, la distanță de circa 1 cm sub linia imaginară care uneşte areolele mamare ale copilului. Mişcarea de apăsare trebuie să fie în jos şi înainte, înspre cap, ca şi cum ai împinge obiectul ce blochează traheea înspre exterior.
Dacă bebeluşul nu reuşeşte să elimine corpul străin, repetă ambele proceduri.
Când vezi că alimentul sau obiectul care obstrucționează traheea este deblocat şi îl poți vedea, scoate-l din gura copilului cu degetul.
Vezi VIDEO - Manevra Heimlich pentru copiii peste 1 an
Atunci când e vorba de un copil mai mare, care nu poate fi luat în brațe, acesta, va fi sprijinit pe picior sau în picioare în poziția aplecat, astfel încât capul să fie mai jos de nivelul pietului și i se vor aplica 5 lovituri între omoplați.
Dacă această primă manevră nu este eficientă, va trebui să apelezi la manevra Heimlich clasică. ține copilul în picioare, iar tu aşează-te în genunchi în spatele lui, trecându-ți brațele în jurul taliei lui. Poziționează-ți un pumn strâns, suprapus cu cealaltă mână, pe abdomenul copilului, sub coaste şi fă câteva compresii rapide, de jos în sus, pentru a împinge aerul afară din plămâni, forțând astfel eliminarea corpului străin de pe trahee.
Ambele manevre trebuie repetate până când căile respiratorii sunt deblocate sau, în cel mai rău caz, până când copilul îşi pierde cunoştința, moment în care trebuie începută urgent resuscitarea cardio-pulmonară.
Când trebuie să mergi cu copilul la doctor?
Chiar dacă manevrele de mai sus au funcționat, e nevoie să mergeți de urgență la medic, pentru că este posibil ca bucăți din corpul străin să-i fi rămas în continuare pe trahee sau ca procedurile aplicate să-i fi produs traumatisme.
Măsuri de prevenție
Sufocarea în urma înecării cu mâncare sau cu un corp străin este o problemă ce apare des în cazul copiilor, indiferent de vârstă. Şi, din păcate, este una dintre primele cinci cauze de deces accidental în rândul micuților sub 5 ani. De aceea e important să luăm toate măsurile de prevenire a sufocării din cauza înecării cu alimente sau obiecte.
- Niciodată nu-ți lăsa copilul nesupravegheat la masă şi în niciun caz să nu-l laşi să alerge, să se tăvălească sau să se joace în timp ce mănâncă.
-Totodată, ai grijă la alimentația bebelușului. Alimentele solide trebuie introduse la momentul potrivit (recomandarea este ca diversificarea să nu înceapă până când copilul nu stă singur în poziția şezut).
-Analizează jucăriile din casă, pentru a fi sigură că sunt adecvate vârstei şi sunt de calitate, iar bucăți mici din acestea nu se pot desprinde. De asemenea, ține copilul la distanță de lucrurile cu care s-ar putea îneca, cum ar fi monede, nasturi, biluțe, capace de pix etc.
-E bine ca toate persoanele care au grijă de copil să urmeze un curs de prim ajutor pentru a vedea exact de la un specialist ce manevre trebuie aplicate în caz de sufocare prin înec alimentar sau pierderea cunoştinței.