Trecerea la ora de vară poate avea un impact serios asupra sănătății tale, cauzând o serie de probleme – iată cum îți pune sănătatea în pericol această schimbare aparent banală! Cu toate că este vorba doar de 60 de minute, modificările care se produc în organism odată cu trecerea la ora de vară pot fi majore.
În primul rând, ritmul circadian, care reglează ciclurile de somn, este dereglat și nu se va regla de pe o zi pe alta. Asta și pentru că seara ne va fi destul de greu să adormim mai devreme, ceea ce înseamnă că nu ne vom odihni suficient. Cei mai mulți dintre noi pierdem între 40 până la 50 de minute de somn în primele zile de adaptare.
Iată cum îți afectează ora de vară organismul:
Apar problemele emoționale – instabilitatea emoțională apare cu ușurință pe fondul oboselii. Dacă schimbarea orei îți afectează somnul, ești expus acestei probleme. Asta pentru că privarea de somn are un impact direct asupra amigdalei – centrul emoțiilor din creier. Așadar, atunci când ești nedormit, ai tendința de a fi mai instabil emoțional, mai nervos și mai nemulțumit.
Apar problemele de concentrare – tot din cauza lipsei de somn, poți resimți și probleme de concentrare ori tulburări de memorie în primele zile după modificarea orei, până când organismul reușește să se adapteze.
Risc cardiac crescut – statisticile arată că există o creștere a cazurilor de infarct miocardic și accident vascular cerebral imediat după ce se trece la ora de vară. Trecerea la ora de vară și pierderea unei ore de somn cresc cu 25% riscul de a face un atac de cord, potrivit unui nou studiu american publicat în 2014. În plus, potrivit Academiei Americane de Neurologie, rata unui AVC ischemic este cu 8% mai mare în primele două zile după trecerea la ora de vară.
Este afectată și sănătatea mintală. Un studiu efectuat în 2014 în Germania, publicat în revista Economics Letters, indică o legătură directă între trecerea la ora de vară și bunăstarea individuală. Conform studiului, cercetătorii au descoperit că satisfacția vieții se deteriorează după trecerea la ora de vară. Efectul este și mai intens la persoanele care sunt angajate cu normă întreagă.
Poate duce la creșterea leziunilor la locul de muncă. Potrivit unui studiu din 2009, publicat în Journal of Applied Psychology ilustrează o creștere a incidenței și gravității accidentelor de muncă imediat după trecerea la ora de vară.