Fibromul uterin este cea mai frecventă tumoră benignă care se dezvoltă în stratul muscular al uterului. Apariția şi dezvoltarea fibromului uterin se desfăşoară în decursul perioadei reproductive a femeii, nivelurile hormonale semnificativ ridicate din această perioadă contribuind la creşterea sa. Aproximativ 40% din femeile de peste 35 ani sunt diagnosticate cu fibrom uterin.
Cele mai frecvente simptome pentru care o femeie cu fibrom uterin se prezintă la medicul ginecolog sunt: sângerări menstruale abundente, cu cheaguri, sângerări intermenstruale, durere la nivelul abdomenului inferior, senzația de presiune la nivelul vezicii, micțiuni frecvente, senzația de balonare abdominală, de presiune rectală.
La această întrebare a răspuns Dr. Rareș Nechifor, medic român cu experiență mare la nivel european în terapia fibromului uterin prin embolizare.
„Când fibromul este foarte mare, adică de peste 15 cm, el ar trebui scos chirurgical pentru că altfel va afecta și alte organe, iar unele complicații grave sunt posibile. Rareori viața pacientei este pusă în pericol, însă există și această posibilitate, mai ales când venele din pelvis sunt comprimate de fibrom. În astfel de cazuri se pot forma cheaguri de sânge ce pot migra în plămâni, o problemă extrem de gravă.
De aceea este important să nu lăsăm fibroamele să crească, adică să facem controale periodice și, dacă e cazul, să intervenim la timp. Surprinzător este însă că problema amânării unui tratament nu apare de cele mai multe ori din cauza pacientei, ci a medicilor care fie recomandă pacientei să mai aștepte pentru prea mult timp, fie o sperie atât de tare încât aceasta nu mai merge la controale decât când nu se mai poate, când sângerările au devenit groaznice, când burtica a crescut foarte mult, când apar dureri mari la efort, la frig sau la ciclu”, a spus Dr. Rareș Nechifor.
Care este cea mai indicată metodă de tratament?
Potrivit specialistului, un tratament este eficient dacă și-a atins scopul. De aceea pacienta trebuie să știe să comunice medicului ceea ce își dorește, iar medicul să îi prezinte toate soluțiile terapeutice ce-i pot oferi rezultatul dorit.
”De exemplu, dacă o femeie își dorește un copil, ideea de a face histerectomie, adică de a i se scoate uterul este inacceptabilă și nu ar trebui să fie propusă de medic. În schimb, miomectomia sau embolizarea sunt alternative ce ar trebui luate în calcul. Dacă femeia are un fibrom mare ce deformează cavitatea uterină, miomectomia este o soluție bună. Dacă însă există mai multe fibroame sau daca femeia își dorește să mai facă și alți copii, embolizarea este soluția de ales. Eficiența trebuie privită din perspectiva pacientului! Cea mai ușoară, mai lipsită de riscuri și cu recuperarea cea mai rapidă este embolizarea.”, subliniază Dr. Rareș Nechifor