

Căldura sufocantă din timpul verii poate creşte riscul apariției sau agravării unor probleme de sănătate. De aceea este important să ne ferim de razele soarelui în intervalul critic 11-18 şi să ne hidratăm cu multă apă.
Mai ales dacă faci parte din categoria de vârstă 50 plus, ține cont de recomandări şi evită pe cât posibil să dai ochii cu soarele în zilele caniculare.
Iată ce probleme de sănătate pot apărea sau pot fi agravate de caniculă şi cum te poți feri de ele:
Persoanele care suferă deja de probleme cu inima, plămânii sau rinichii sunt mai predispuse la apariția unor complicații severe în cazul în care se expun temperaturilor extreme.De asemenea, persoanele care urmează un regim hiposodat, deci cu puțină sare, sunt mai sensibile la acțiunea nocivă a razelor soarelui şi pierd mult mai rapid minerale din corp.
Canicula şi umiditatea crescută sunt asociate cu un risc mult mai mare de:
Persoanele diagnosticate cu boli precum sclerodermia sau fibroza chistică – afecțiuni care împiedică organismul să producă transpirație în scopul reglării temperaturii interne – prezintă un risc mai mare de a suferi un accident vascular cerebral.
De asemenea, pot apărea simptome precum: senzația de epuizare, durerile de cap puternice, leşinul, greața şi vărsăturile, slăbiciunea musculară, diminuarea capacității mintale, amețeala sau dezorientarea.
Cele mai expuse categorii de persoane sunt vârstnicii, pacienții cu obezitate şi cei imunocompromişi (care au imunitatea foarte scăzută), cei care consumă alcool în exces, precum şi cei care urmează tratament cu antihistaminice, antidepresive sau antipsihotice.
Specialiştii recomandă ca în zilele cu temperaturi extreme să consumăm zilnic minimum 2,5 litri de lichide, fără să aşteptăm să ni se facă sete. Mai precis, un pahar cu apă la fiecare 15-20 de minute.
De asemenea, este indicat consumul cât mai multor fructe şi legume proaspete (pepene galben, roşu, prune, castraveți, roşii), deoarece acestea conțin o mare cantitate de apă.
Nu trebuie consumat alcool (inclusiv bere sau vin) deoarece acesta favorizează deshidratarea şi diminuează capacitatea de luptă a organismului împotriva căldurii.
Este obligatorie evitarea băuturilor cu conținut ridicat de cofeină (cafea, ceai, cola) care deshidratează organismul sau de zahăr (sucuri răcoritoare carbogazoase) deoarece acestea sunt diuretice.
Dacă este absolut necesar să ne expunem la soare între orele amiezii trebuie să folosim o ținută adecvată: pălării de soare, haine lejere şi ample, din fibre naturale, de culori deschise
Trebuie evitate activitățile în exterior care necesită un consum mare de energie (sport, grădinărit etc.).