Copilul are febră puternică, vărsături, diaree? Prezentați-vă la medic! Poate fi vorba despre o infecție cu rotavirus, principala cauză a episoadelor diareice înregistrate în primul an de viață. Salvarea vine de la vaccinul anti-rotavirus care poate fi administrat celor mici, mai ales dacă părinții aleg să-i ducă în vacanțe exotice.
În doar 48 de ore, rotavirusul se transmite și poate începe boala. Riscurile sunt cu atât mai mari cu cât copilul este mai mic. Este una din cele mai de temut boli diareice, cu evoluție foarte rapidă, mai ales la copilul foarte mic care nu are imunitate. Dintre simptome fac parte diareea, vărsăturile, deshidratarea foarte mare, majoritatea ajungând la perfuzii.
Infecția cu Rotavirusuri reprezintă o problemă de sănătate publică majoră la nivel mondial prin nivelul înalt de contagiozitate şi prin problemele socio-economice pe care le implică, afectând în aceeaşi măsură copiii din țările dezvoltate sau sărace, se arată într-un studiu de specialitate.
"Toți am trăit, ca părinți, episoade de diaree la copiii noștri. Din toate episoadele de gastroenterită, jumătate sunt produse de rotavirus. Cu atât mai grav cu cât este mai mic copilul. Nesfârșite reprize de vomă, febră mare și scaune diareice, apoase. Dar virusul respectiv nu produce doar diaree. El poate genera, la anumiți copii, și convulsii pentru că una din proteinele virusului seamănă cu o componentă din creier. Și mai dramatic este faptul că ar putea fi implicat rotavirusul în declanșarea diabetului de tip I (dependent de insulină), la copil.
În țările în care se face vaccinare antirotavirală de mai multă vreme au început să scadă numărul de cazuri de diabet. Spune părintele celui mai remarcabil program de vaccinare contra rotavirusului (cel din Finlanda), profesorul Timo Vesikari, la conferința EiP de la Copenhaga. Apropos in Finlanda primii copii au primit vaccin in 1983, în cadrul unor studii clinice. Morala - dacă aveți un copil foarte mic, discutați cu medicul dvs de familie despre vaccinul pentru prevenția bolii produse de rotavirus. Pot fi astfel prevenite episoadele grave și spitalizările, printr-un simplu vaccin buvabil (picături administrate pe gură)", atenționează Spitalul Virtual pentru Copii într-o postare pe Facebook, în spatele căreia se află dr. Mihai Craiu.