mamaplus

9 sfaturi pentru a evita anxietatea şi atacurile de panică în această perioadă marcată de fenomenul COVID-19

-
//
17.03.2020

Conform ultimelor raportări, la nivel planetar s-au înregistrat peste 180.000 de cazuri de coronavirus, iar numărul deceselor a depăşit pragul de 7.000. În acelaşi timp, aproximativ 6.000 de cazuri sunt considerate ca fiind grave sau critice, iar numărul pacienților vindecați este de 79.904 persoane, potrivit site-ului Worldometers.info. 

Aceasta este o cauză principală de stres pentru cetățeni, care, în lipsa unei comunicări coerente din partea autorităților statului, pot dezvolta stări de anxietate şi atacuri de panică.

În opinia psihologului Laura Maria Cojocaru, în stare de stres, organismul nostru direcționează cea mai mare parte din energie către organele şi procesele fiziologice care se ocupă cu instinctul de supraviețuire (exemplu: suprarenalele, adrenalina, cortizolul, inima, circulația sângelui, respirația, oxigenarea, musculatura).

„Cu cât stăm mai mult în acest proces, cu atât avem mai puțină energie pentru organele, glandele şi procesele fiziologice care se ocupă cu regenerarea celulară. Rezultatul este scăderea sistemului imunitar. Forfota mentală direcționată în acest mod face ca energia necesară organismului pentru a se apăra de agenți periculoşi pentru sănătatea noastră să fie consumată pentru apărarea împotriva unor iluzii.

Stresul reprezintă o stare care ne cuprinde ființa pe toate planurile, mental, emoțional şi fizic. De fapt stresul în sine nu este o „boală”, nu este ceva ce există în mod palpabil, ci presupune în sine reacția noastră mentală interpretativă la stimulii exteriori sau interiori. Astfel, îngrijorările imaginare legate de ce s-ar putea întâmpla (în viitorul apropiat sau mediu) pe care le rulăm mental, perfecționismul şi nerăbdarea, ne pot produce în mod inutil o stare de panică bazată pe mai nimic.”

9 sfaturi pentru a ne păstra calmul în această perioadă:

Totodată, specialistul ne oferă 9 sfaturi prin care ne putem păstra calmul în această perioadă de nelinişte cauzată de fenomenul coronavirus:

  1. Renunță la îngrijorări imaginare, pentru că țin de un viitor pe care nu-l cunoşti!
     
  2. Renunță la nemulțumiri mărunte şi creşte-ți recunoştința pentru ceea ce ai, ştii şi poți deja sau poți căuta, întreba şi învăța.
     
  3. Rămâi cu atenția pe ce este cu adevărat important: sănătatea, relaxarea, recunoştința, familia, iubirea.
     
  4. Menține constant un stil de viață sănătos pentru a-ți susține sistemul imunitar (mod de gândire util/bazat pe prezent, realitate palpabilă, mişcare fizică, alimentație echilibrată, socializare de calitate, hobby-uri).
     
  5. Redu consumul de carne - procesarea ei consumă mai mult din energia organismului decât procesarea vegetalelor, hormonii de stres eliminați de animalul ucis trec în corpul nostru, având ca rezultat creşterea necontrolată a stării de panică.
     
  6. Respectă cu această ocazie viața altor ființe, respectă curățenia, mediul înconjurător şi echilibrul natural.
     
  7. Petrece mai mult timp cu familia, prietenii, cu tine însuți.
     
  8. Citeşte, citeşte, citeşte!
     
  9. Abordează constant (zilnic) orice metodă de relaxare ți se potriveşte: mişcare fizică, cititul unei cărți, un film bun, un hobby, meditație, respirație, training mental, mindfulness, psihoterapie, NLP, tehnici energetice, yoga, timp de calitate cu persoane de la care ai ceva de învățat etc.