De 130 de ani de când există vaccinarea, nici o altă metodă terapeutică nu a fost atât de aprig discutată. Chiar dacă variolă este eradicată pe întreagă planetă, chiar dacă nu mai întâlnim în Occident acei copii şchiopi, din cauza poliomielitei, chiar dacă speranţa de a învinge SIDA sau cancerul stă tot în descoperirea unui vaccin nou, vaccinarea rămâne pătată de o suspiciune care încă planează. Întrucât însuşi principiul sau suscită frică. Este într-adevăr logic să introduci un agent patogen într-un corp sănătos pentru a-l proteja de a agresiune ipotetică?
Prinşi între argumente contradictorii, dar care nu oferă niciun răspuns concret, pacienţii pot alimenta sentimentul de a se găsi în faţă unei capcane cu o alternativă destul de rea: să se vaccineze sau nu?
O alternativă cu atât mai incomodă pentru părinţi: să îşi lase copilul în voia virusului sau să îi inoculeze un produs care este pus sub semnul întrebării?
Examinată din această perspectiva globalizanta, nicio soluţie nu este satisfăcătoare. Găsirea unor cai de ieşire este totuşi posibilă, examinând punctele de vedere ale medicilor şi ale oamenilor de ştiinţă asupra principalelor controverse în ceea ce priveşte vaccinul.
Pentru că fiecare să îşi poată formă o părere clarificată de ştiinţă şi cel mai puţin ideologică posibil. După cum notează şi sociologul Didier Torny la adresa medicilor:
„Este deja apusă epoca unei mobilizări masive în favoarea unui vaccin care ne salvează sigur de la pericolul infecţios, care nu face faţă decât la câteva «rezistente iraţionale» ale pacienţilor prost informaţi. La fel că pentru orice alt tratament, trebuie discutate limitele şi condiţiile vaccinării… “
Laboratoarele exagerează?
Da. Laboratoarele militează pentru vaccinări pentru că sunt întreprinderi cu scop lucrativ. Şi câteodată întind coarda mult prea mult, încercând să provoace frică. „Este vorba despre campaniile publicitare agresive ale laboratoarelor care au îndemnat la o vaccinare masivă, nu pe domenii de interes, de exemplu contra hepatitei B“, notează sociologul Didier Torny.
De asemenea, nu este acceptabil să ţintească mamele adolescentelor într-un mod foarte culpabilizant pentru că ele să îşi vaccineze de urgenţă fetele contra virusului papilloma (HPV), pentru prevenirea cancerului de col uterin.
Mamele pot preferă să aştepte pentru a şti mai multe de-spre parcursul acestui vaccin. Le pot sfătui pe fiicele lor să consulte regulat ginecologul şi să efectueze, periodic, examene de depistare.
Un gest de prevenire care rămâne indispensabil, întrucât vaccinul nu este eficace decât pentru 70% dintre viruşii HPV responsabili de cancer şi este clasat, din această cauza, în categoria medicamentelor cu „serviciu medical moderat“.
În plus, este sarcina autorităţilor de sănătate publică să informeze oamenii despre vaccinurile recomandate. Autorităţi pe care le dorim, evident, total independente de laboratoarele farmaceutice.
Vaccinarea este un demers natural?
Nu, vaccinarea nu este „naturală“. Lucru valabil pentru medicină în general, inclusiv acele medicamente aşa-zise „uşoare“, întrucât caută să pareze pericolele bolii, ale accidentelor şi ale îmbătrânirii, care sunt fenomene cât se poate de naturale.
Dar de ce reproşul „contra naturii“ este focalizat pe vaccin? „Am tendinţa să văd apărând în acest argument o anumită tendinţa iudeo-creştină a bolii, altădată percepută că un chin, o încercare trimisă de către Dumnezeu“, comentează Daniel Floret.
„În această perspectiva, vaccinul este văzut precum o ofensă împotriva ordinii lucrurilor, pentru că permite accesul la imunitate fără a trece prin suferinţele bolii.
Organismele noastre sunt, în mod regulat, victimele atacurilor virale atenuate, care provoacă manifestări benigne sau complet de nedepistat. Astfel, de exemplu, mulţi adulţi sunt imunizaţi împotriva varicelei fără să ştie. Şi este complet natural“, adaugă profesorul.
