Tulburările anxioase se regăsesc într-o măsură din ce în ce mai mare la populația generală, procentul situându-se între 16-20%. Sintagma „atac de panică” a devenit una de largă circulație, pătrunzând în conștiința colectivă a societății.

Persoanele care au atacuri de panică în mod frecvent au una sau amândouă dintre cele două temeri caracteristice panicii: teama de moarte si teama de nebunie. Manifestările resimțite la nivel somatic în timpului atacului de panică pot fi atât de puternic neplăcute încât persoana să simtă că va face un infarct sau că se va sufoca. De asemenea, starea psihologică din timpul atacului de panică, senzația de a pierde controlul asupra situației, determină teama persoanei că va înnebuni.

Cu toate că nici moartea, nici psihoza nu survin în urma atacului de panică, senzațiile resimțite în acele momente sunt atât de reale încât teama este permanentă pentru persoana care experimentează atacuri de panică. Suferința psihologică este una însemnată, ajungând până la a afecta calitatea vieții persoanei și rutina sa zilnică. Există riscul de a evita situațiile în care au survenit atacuri de panică, iar în cazul acesta viața poate fi restricționată seminificativ: renunțarea la serviciu, renunțarea la a mai ieși din casă, renunțarea de a se mai întâlni cu anumite persoane, renunțarea la a conduce autoturismul etc.

Aparținând în principal tulburărilor anxioase (panică, tulburare obsesivo-compulsivă, anxietate socială, anxietate generalizată, fobie specifică și stres posttraumatic), atacul de panică poate însoți și tulburări afective, tulburări în legătură cu o substanță (consumul de droguri, consumul de alcool etc.) sau tulburări de natură medicală (cardiace, respiratorii, vestibulare, gastrointestinale).

Simptomele atacului de panică

Pentru ca o perioadă distinctă de frică și disconfort să fie diagnosticată drept atac de panică, este nevoie ca 4 sau mai multe dintre următoarele 13 simptome să apară brusc și să escaladeze în intensitate în decurs de 10 minute:

  1. palpitații, bătăi puternice ale inimii sau accelerarea ritmului cardiac;
  2. transpirații;
  3. tremur sau trepidație;
  4. senzații de scurtare a respirației sau de strangulare;
  5. senzație de sufocare;
  6. durere sau disconfort precordial;
  7. greață sau detresă abdominală;
  8. senzație de amețeală, dezechilibru, vertij sau leșin;
  9. derealizare (sentimentul de irealitate) sau depersonalizare (detașare de sine însuși);
  10. frica de pierdere a controlului sau de a nu înnebuni;
  11. frica de moarte;
  12. parestezii (senzații de amorțeală sau de furnicături);
  13. frisoane sau valuri de căldură.

Clasificarea atacurilor de panică:

  • atacurile de panică inopinate apar spontan, în diverse situații și circumstanțe, fără să fie în legătură cu un anumit context sau cu un anumit factor declanșator. În cazul acestui tip de atac de panică este dificil pentru persoană să anticipeze momentul când atacul de panică va surveni, ceea ce duce la o stare de permanentă tensiune și de teamă. Dat fiind că atacurile de panică apar aleator, se poate ajunge la a se evita o gamă largă de activități care constituiau rutina de viață a persoanei. În lipsa unei intervenții de specialitate se poate instala sentimentul de neajutorare în fața acestei situații.
  • atacurile de panică circumscrise situațional sunt cele care au legătură cu anumite contexte de viață. Persoana știe că într-o anumită situație atacul de panică apare invariabil. De exemplu în cazul arahnofobiei, persoana știe că în momentul vederii unui păianjen atacul de panică se instalează.
  • atacurile de panică predispuse situațional se referă la apariția atacurilor de panică în legătură cu anumite situații de viață, diferența dintre acest tip de atac de panică și tipul circumscris situațional fiind aceea că în acest caz atacurile de panică nu survin fără excepție în situația respectivă. Acest lucru înseamnă că uneori atunci când vorbește în public, de exemplu, persoana poate avea un atac de panică, în timp ce alte ori se poate să vorbească în public fără ca atacul de panică să fie prezent.

În cazul persoanelor anxioase, nevoia de a controla mediul și evenimentele de viață este una foarte crescută, sentimentul de incapacitate de a controla un anumit context determinând o senzație puternică de teamă și disconfort. În ceea ce privește atacurile de panică, sentimentul de absență a controlului este generalizat, fiind generat de incapacitatea de a determina momentul când pierderea stăpânirii asupra propriei persoane (atacul de panică) intervine. Frământările permanente, teama de nebunie sau de moarte și atacurile de panică în sine pot determina în timp o scădere a stimei de sine, sentimentul de neputință și în cele din urmă chiar depresie.

Intervenții în cazul atacurilor de panică

În condițiile în care o persoană acuză stări similare cu atacurile de panică este important să viziteze atât cabinetul unui psiholog, cât și cabinetul unui medic generalist. Vizita la medic este necesară pentru a se stabili dacă există sau nu cauze medicale ale simptomelor. În urma consultului psihologic, este posibil ca pacientul să fie îndrumat spre psihiatru în vederea diagnosticării unei eventuale tulburări mai largi în cadrul căreia se manifestă atacurile de panică, întrucât acestea nu reprezintă în sine o categorie de diagnostic. Ulterior există trei tipuri de intervenție către care pacientul va fi îndrumat (în momentul în care s-au exclus cauzele de natură medicală): intervenție medicamentoasă (prescrisă de psihiatru), intervenție psihologică (psihoterapie) sau intervenție mixtă (psihologică și medicamentoasă).

Pașii procesului terapeutic sunt următorii:

  1. Pregătirea pacientului pentru a rămâne în contact cu situația de care se teme în loc de a o evita, demontând credințele și amenințările imaginare.
  2. Explorarea unor altor patternuri de gândire care să-i schimbe perspectiva asupra situației – înlocuirea gândurilor negative cu ganduri mai realiste. Trecând în revistă alternativele de gândire asupra situației se dobândește un sentiment mai mare de control asupra respectivei circumstanțe, fapt ce determină scăderea încărcăturii anxioase.
  3. Pacientul este îndrumat spre confruntarea propriilor temeri (de nebunie, de moarte, de a se face de râs) și conștientizarea lipsei de temei a acestora. Scopul final este conectarea pacientului la realitate, experimentarea și testarea rezultatelor gândurilor alternative și înlocuirea modului hipervigilent de percepere a realității cu un alt tip de perspectivă, mai obiectivă (perspectiva în care pot fi percepute atât pericolele reale, cât și momentele de bine).
Sursa
www.medicover.ro
atac de panică
tulburări anxioase