Perioadele când unul sau ambii parteneri suferă de scăderea dorinței sexuale sunt deseori frustrante și afectează viața de cuplu. Libidoul este însă influențat de o gamă largă de factori psihologici și fiziologici.

Iată care sunt cele mai frecvente probleme care ne afectează viața sexuală:

1. Stresul

Poate că ești una dintre acele persoane care rezolvă lucrurile mai bine și mai eficient atunci când se află sub presiune. Dar, în condiții de stres, e dificil să te simți sexy. Stresul de la muncă, problemele financiare, grija pentru cel mic, care tocmai s-a îmbolnăvit de pojar și alte astfel de situații pot scădea considerabil libidoul. Există o sumedenie de tehnici care să vă ajute să țineți stresul sub control, iar doctorul vă poate fi de ajutor în acest sens.

2. Problemele de cuplu

Problemele nerezolvate cu care se confruntă cuplurile sunt mari dușmani ai vieții noastre sexuale. Pentru femei, în special, apropierea emoțională este un ingredient important atunci când vine vorba de dorința sexuală. Certurile frecvente, lipsa de comunicare, înșelarea încrederii - toate acestea reprezintă bariere în calea intimității și afectează viața sexuală.

3. Alcoolul

Băuturile alcoolice sunt cunoscute pentru calitatea lor de a ne dezinhiba. Însă nu întotdeauna un pahar sau două băute înainte de culcare au efectul scontat. Uneori alcoolul poate chiar inhiba dorința sexuală, iar partenerul ar putea chiar să fie dezgustat dacă depășiți măsura.

4. Somnul insuficient

Dacă partidele de sex de seară, dinainte de culcare sau de dimineață se răresc, poate că vă culcați prea târziu sau vă treziți prea devreme. Este posibil, de asemenea, să suferiți de insomnie sau de apnee în somn. Orice vă afectează somnul vă va afecta și viața sexuală. Lipsa de somn duce la extenuare, iar extenuarea nu se împacă deloc cu libidoul.

5. Îngrijirea copilului

Îngrijirea copilului, în sine, nu ar trebui să vă afecteze viața sexuală, dar poate fi destul de greu să găsești intimitatea necesară atunci când copiii sunt treji. O soluție ar fi angajarea unei bone. În cazul în care copilul este încă sugar, încercați să vă programați activitățile de cuplu în orele când cel mic doarme.

6. Anumite medicamente și tratamente

Unele medicamente sunt asociate cu scăderea libidoului. Printre acestea se numără:

  • antidepresivele;
  • medicamentele care reglează tensiunea arterială;
  • antihistaminicele;
  • unele contraceptive orale;
  • chimioterapia;
  • medicamentele împotriva HIV.

Dacă medicamentele sunt cauza scăderii libidoului, discutați cu medicul dvs. posibilitatea de a scădea doza sau de a schimba rețeta. Acestea nu sunt singurele categorii de medicamente care afectează viața sexuală.

Dacă la scurt timp după ce începeți un tratament nou observați modificări în viața dvs. sexuală, consultați medicul. Nu opriți niciodată un tratament fără să consultați medicul în prealabil!

7. Părerea despre propriul corp

E dificil să te simți sexy dacă nu îți apreciezi propriul corp. Rușinea, senzația că sunteți prea gras sau prea slab, chiar dacă nu este așa, sunt sentimente care scad și dorința sexuală. Dacă partenerul dvs. are asemenea sentimente, îl puteți încuraja și ajuta să se simtă din nou bine în pielea lui, ceea ce vă va revigora implicit și viața sexuală.

8. Obezitatea

Studiile arată că în cazul persoanelor supraponderale sau obeze, dorința și plăcerea sexuală sunt mai scăzute. La fel și performanțele sexuale. Cauzele nu sunt cunoscute, dar sunt asociate cu stima scăzută de sine, relațiile nesatisfăcătoare, stigma socială și problemele de natură psihologică.

9. Disfuncțiile erectile

Disfuncțiile erectile reprezintă un alt fel de afecțiune sexuală decât pierderea libidoului (termenul medical pentru pierderea dorinței sexuale). Majoritatea acestora se pot rezolva, urmând indicațiile medicului. Însă cei mai mulți bărbați care suferă de disfuncții erectile se îngrijorează cu privire la viața lor sexuală, dar tocmai această îngrijorare poate fi dușmanul care ucide plăcerea.

10. Nivelul scăzut al testosteronului

Testosteronul crește dorința sexuală. Pe măsură ce bărbații avansează în vârstă, nivelul testosteronului începe să scadă. Totuși, nu toți bărbații resimt o scădere a dorinței sexuale odată cu scăderea nivelului de testosteron.

Testosteronul este asociat cu dorința sexuală și la femei, dar echilibrul hormonal al femeilor este mult mai complex decât cel al bărbaților și sunt mai mulți factori implicați. Nu este încă dovedit faptul că tratamentul hormonal este la fel de sigur și eficient pentru femei, ca și pentru bărbați.

11. Depresia

Nu pare corect. Multe medicamente antidepresive au ca efect advers scăderea dorinței sexuale. Dar acesta este și unul dintre simptomele depresiei. Dacă dorința sexuală scade, acesta ar putea fi un semn că suferiți de depresie. Depresia este o boală, care poate deveni gravă. Cel mai bine este să consultați un medic sau un psiholog.

12. Menopauza

Aproximativ jumătate din femei fac mai puțin sex după menopauză, chiar dacă sunt conștiente de faptul că o viață sexuală activă este importantă pentru menținerea sănătății. Simptomele menopauzei, precum uscăciunea vaginală, pot face actul sexual mai puțin plăcut și uneori chiar dureros. Dar modificările hormonale care se petrec în timpul menopauzei sunt numai o parte a problemei. Pe măsură ce avansează în vârstă, o femeie trebuie să aibă în vedere calitatea relației pe care o are cu partenerul, părerea despre propriul corp, stima de sine și tipul de medicamente pe care le folosește pentru a menține o viață sexuală echilibrată.

13. Lipsa de intimitate

Sexul fără intimitate este un dușman al libidoului. Intimitatea este cuvântul codificat pentru sex. Dacă viața sexuală este într-un punct mort, încercați să petreceți mai mult timp în intimitate cu partenerul, fără a avea relații sexuale. Discutați, schimbați impresii, păreri, exprimați-vă afecțiunea! Pe măsură ce intimitatea crește, veți vedea și efectul asupra vieții sexuale.