O noapte în care nu ai dormit prea bine lasă urme adânci pe chipul unei femei: cearcăne, privire obosită, riduri accentuate. O rețetă de ser împotriva inesteticelor cearcăne, pe bază de cafeină, va fi biletul tău către o zi minunată, cu un ten curat. Însă, atenție! Acest ser natural pentru cearcăne trebuie preparat cu o săptămână înainte de a fi folosit. Așa că, deși nu ai avut de-a face până acum cu insomnii, poate ar fi cazul să fii prevăzătoare.
Iată ingredientele pentru ser natural pentru cearcăne:
- 2 linguri de cafea măcinată
- 6 linguri de ulei de migdale2 fiole de vitamina E
Mod de preparare:
Pune cafeaua într-un bol, adaugă uleiul de migdale și vitamina E și amestecă bine, până când conținutul devine omogen. Păstrează serul timp de o săptămână la temperatura camerei.
Beneficiile ingredientelor folosite la serul natural pentru cearcăne
Cafeaua funcționează ca un astringent asupra pielii. Tot cafeaua oferă strălucire tenului, împrospătează pielea sensibilă din zona ochilor și îi dă fermitate. Este un exfoliant gentil, datorită căruia celulele moarte din zona ochilor sunt îndepărtate. De asemenea, elimină cearcănele.
Uleiul de migdale înlătură cearcănele, ridurile, inclusiv laba gâștii, dar și pungile de sub ochi.
Vitamina E ajută la repararea celulelor deteriorate de la nivelul epidermei și ajută la aportul de colagen. Este compusul care diminuează petele maronii ce tind să apară pe ten în cazul femeilor trecute de prima tinerețe. Conferă fermitate pielii din jurul ochilor și are un efect de întinerire.
Alte trucuri naturale pentru cearcăne
Roșii
Amestecă o linguriță de pastă de tomate cu jumătate de lingură de lămâie. Aplică amestecul în zona afectată de cearcăne și lasă-l să acționeze timp de 10 minute. Clătește apoi cu apă călduță. Urmează acest tratament de două ori pe zi, timp de câteva săptămâni.
Apă de trandafiri
Apa de trandafiri are un efect miraculos asupra pielii. Îmbibă cu apă de trandafiri 2 dischete de bumbac și pune-le pe pleoape, în timp ce le ții închise. Lasă-le să acționeze aproximativ 15 minute. Urmează acest tratament de două ori pe zi, timp de câteva săptămâni.
Cartof
Un cartof crud, dat prin răzătoare, poate face minuni asupra pielii de sub ochi. Dă cartoful prin răzătoare și înmoaie o dischetă de bumbac în sucul obținut. Pune dischetele pe pleoape, în timp ce stai cu ochii închiși. Ai grijă ca suprafața înmuiată în suc de cartofi să acopere toată zona afectată de cearcăne.