mamaplus

Machiajul în exces, interzis de dermatologi pe timp de vară. Ce produse ar trebui să eviți

-
//
21.07.2021

Dacă vrei să ai un ten sănătos, nu utiliza cremele grase în perioada verii. Cu atât mai mult dacă ai un ten cu tendință acneică. Cosmeticele folosite în mod excesiv, fondul de ten la soare şi transpirația excesivă sunt primii factori de risc pentru acneea de vară.

”Dacă în sezonul rece putem utiliza şi creme de hidratare, pentru că frigul ne usucă pielea, în sezonul cald utilizăm doar serumuri şi creme cu protecție solară. Nu avem nici acces la tratamentele dermato-cosmetice, şi aici mă refer la peelingurile chimice sau la microneedling, pentru că acestea determină descuamarea stratului superficial al pielii şi atunci expunerea la soare poate determina pete pigmentare. Pe perioada verii, pacienții pot face curățări blânde.”, afirmă Carmen Drăghici, medic dermatolog.

Cauza acneei este, dincolo de componenta genetică, în principal, secreția excesivă de hormoni din perioada adolescenței, dar şi mai târziu, la femeia adultă.

„Acest sebum în exces face ca aceste bacterii de la suprafața pielii, cum este cutibacterium acnes, să se înmulțească în exces şi să determine acele leziuni inflamatorii. O altă componentă este utilizarea cremelor grase, cosmeticelor cu efect oculziv la nivelul pielii sau lucrul în medii toxice, cu gudroane sau transpirație excesivă. Prin transpirație creştem temperatura locală, astfel devenind un mediu propice bacteriilor pe care le avem cu toții să se dezvolte excesiv, căldura determinând ocluzia excesivă a cosmeticelor respective.”, a mai adăugat medicul dermatolog.

Pe perioada verii ar trebui să avem curățare atât dimineața, cât şi seara, cu un gel de curățare. Cum dispunem şi de geluri de curățare mai profundă, care au în componență acid salicilic şi le putem utiliza cu succes, de asemenea dimineața poți folosi doar un serum şi factor de protecție solară, iar seara - o cremă tratament, care să aibă o substanță activă și să prevină leziunile severe. Ideal ar fi o cremă blândă, cu efect antiacneic.

Aşadar, sub nicio formă creme grase pe tenul acneic vara. Fără hidratare în exces. Fără machiaj la plajă. Avem nevoie de o rutină simplă, care să nu încarce tenul. Şi, nu uitați de protecția solară cu o textură lichidă, aplicată în fiecare zi.