mamaplus

Intervenții chirurgicale pentru remodelarea corporală după sarcină - tot ce trebuie să știi despre trendul Mommy Makeover

-
//
09.10.2019

Este un lucru natural ca sarcina, nașterea și hrănirea ulterioară să lase urme pe corpul unei femei. Indiferent de vârsta mamei, corpul suferă anumite modificări, ce nu pot fi corectate atât de simplu, în special dacă deja este a doua sau a treia sarcină la număr. Și totuși, vedem imagini ale celebrităților, care reușesc să arate bine și sunt din nou atrăgătoare peste doar câteva luni după naștere. Care o fi secretul?

Ei bine, nutriția corectă și modul activ de viață ajută, dar nu fac minuni. În schimb, face minuni chirurgia plastică. Trendul Mommy Makeover, bine înrădăcinat în chirurgia estetică corporală din ultimii ani, a devenit popular în rândul tinerelor mame și în Moldova. Ce presupune definiția și care sunt procedurile ce-ți vor întoarce corpul de vis, după naștere? Pentru a primi explicații profesioniste, am apelat la ajutorul lui Anatolie Taran - doctor specializat în chirurgie plastică în Chișinău.

De ce ar fi necesară remodelarea corporală după sarcină?

Un lucru bine înrădăcinat în miturile care circulă printre femei este că în timpul sarcinii poți consuma orice alimente, chiar și cele pe care anterior le evitai. „Mâncatul pentru doi” însă, combinat cu schimbările hormonale și scăderea naturală a efortului fizic nu fac decât să îndepărteze viitoarele mame de formele lor suple. Deși alăptarea naturală ajută la estomparea efectelor pe care le are sarcina asupra corpului - cu cât mai multă greutate se adaugă în timpul gravidității, cu atât mai multă grăsime va trebui eliminată după. Dacă greutatea ar fi singura problemă a proaspetelor mămici… dar, pe lângă aceasta, vin la pachet și excesul de piele, vergeturile, modificarea formei sânilor, etc.

Cu siguranță mulți s-ar putea gândi că sportul și o dietă corectă pot rezolva aceste probleme. Evident, un mod de viață activ poate ajuta la eliminarea greutății acumulate și la tonifierea corpului, dar puține mămici au suficient timp pentru ele în primii 3 ani după nașterea copilului. Fonul hormonal dat peste cap, regimul de somn distrus și stresul, acompaniate de gustări rapide și nu întotdeauna sănătoase - toate acestea duc la formarea unor noi depuneri de grăsime tenace, asupra cărora metodele tradiționale de slăbire nu au niciun efect. Pe lângă aceasta, gestația provoacă lăsarea pielii și leziuni ale mușchilor abdominali. Astfel, chiar dacă femeia este foarte slabă, burta oricum iese în evidență, deoarece mușchii slăbiți nu pot comprima la loc organele și țesuturile, iar linia albă întinsă șterge formele presei abdominale.

Cu excepția celor enumerate mai sus, alte probleme pe care trebuie să le rezolve o femeie după sarcină sunt cele legate de aspectul sânilor și al organelor reproductive. Unele doamne pierd din volumul sânilor după alăptare, de regulă are de suferit și forma acestora. Nașterile complicate includ adesea și rupturi de perineu, urmate atât de probleme estetice, cât și funcționale (cum ar fi incontinența urinară - între 30 și 50 % din femei suferă de această problemă chiar și la 5 ani după ce au născut).

De aceste probleme nu se poate mereu scăpa într-un mod „natural”, chirurgia plastică fiind unica soluție eficientă.

Care sunt procedurile pentru restabilirea corpului după sarcină?

Iată câteva dintre cele mai frecvent solicitate intervenții chirurgicale din setul Mommy Makeover.

Liposucția și abdominoplastia

Operația de liposucție este procedura de înlăturare a grăsimii în plus, apărută în perioada de gestație. Chiar dacă în țările cu o chirurgie estetică dezvoltată, aceasta se face imediat după naștere, medicii plasticieni îți recomandă să nu te grăbești. Motivul este că în prima lună de după sarcină au loc schimbări hormonale în organism, iar în 2-4 săptămâni o bună parte din greutate poate dispărea de la sine. Operația plastică, dacă va fi programată după această perioadă, va avea rezultate mult mai bune.

Mai complicată este situația în cazul pielii în plus și a leziunilor musculare din zona abdomenului. În acest caz, soluția cea mai eficientă este abdominoplastia. Medicul chirurg va corecta forma abdomenului la nivelul mușchilor și al tendoanelor, pentru ca zona să se trateze corect și să nu mai lupți cu un abdomen ptozat.

Liftingul mamar

Multe femei renunță la alăptare din frica de a nu dăuna aspectului sânilor, dar un astfel de sacrificiu nu are rost. Alăptarea la sân reprezintă mai mult decât o alimentație sănătoasă - fiind o conexiune și un schimb energetic puternic cu pruncul. Mai mult, alăptatul ajută și la arderea grăsimilor în plus.

Chiar dacă consecințele apar mai rar după prima sarcină, deja la următoarea s-ar putea ca sânii să se lase în jos mult. Pentru restabilirea volumului și a formei sânilor există operația de lifting mamar - operație de ridicare a sânilor, adică repoziționarea glandelor mamare și areolei, pentru un aspect estetic atrăgător.

Labioplastia sau chirurgia estetică intimă

O mare parte din femeile care aleg să nască în mod natural, se confruntă cu schimbări în zona vaginală - întinderea și deformarea labiilor genitale. Operația de labioplastie ajută la corectarea defectelor și restabilirea aspectului anterior. În cazuri individuale, se poate extinde procedura asupra perineului - un chirurg estetician experimentat va oferi cel mai bun sfat pentru fiecare caz individual.

Pe lângă aceste proceduri, după sarcină, femeile solicită adesea și intervenții de corectare a feselor - augmentarea feselor. Este mărit volumul și îmbunătățită forma cu ajutorul implantului fesier din silicon. La fel, liftingul coapselor crește în popularitate și reprezintă corectarea regiunii din zona interioară a coapselor - unde acestea se ating.

Chirurgia estetică trebuie văzută nu ca o pe o metodă de schimbare a propriului corp sau o încercare de a deveni altcineva. În epoca modernă, cu toate soluțiile de ultimă oră, preparatele medicamentoase atent studiate și tehnicile chirurgicale minim invazive, chirurgia plastică devine o oportunitate de a restabili aspectul sănătos, tânăr și plin de forțe. Ea este binevenită atunci când are o argumentare logică (nu doar beneficii estetice, dar și funcționale), în special când au loc modificări radicale, așa cum este perioada de după sarcină.