mamaplus

Cum să obții un ten impecabil fără să cheltuiești nici măcar un leu? Sfatul dermatologilor

-
//
26.02.2021

Fiecare femeie visează la un ten luminos, fără imperfecțiuni. Totuși, din cauza costurilor ridicate pe care le presupun produsele de înfrumusețare și îngrijire, acest vis pare irealizabil în unele cazuri. Ce ai spune de niște sfaturi pe care le poți aplica ușor, acasă la tine și fără să cheltuiești nici măcar un leu? 

Spală-te cu apă rece

Spală-te pe față doar cu apă foarte rece – acesta este un truc foarte vechi. Potrivit specialiștilor, apa rece are puterea de a reduce inflamația și de a estompa pungile de sub ochi, cearcănele sau pleoapele umflate. Așadar, folosește cu încredere acest truc mai ales în diminețile de după nopțile în care nu te-ai odihnit suficient. În plus, apa rece ajută și la circulația sângelui, tenul căpătând un aspect mai proaspăt.

Hidratează

Ulterior, hidratează-ți tenul – nu e necesar să investești într-un produs foarte scump pentru această etapă, poate fi suficientă și o simplă cremă hidratantă pe care să o aplici pe întreaga suprafață a feței, dar și pe gât.

Ferește-te de soare

Chiar dacă îți dorești o piele bronzată, ar fi bine să eviți expunerea exagerată la soare. Radiațiile solare duc la apariția petelor pigmentare, a liniilor fine și chiar a ridurilor timpurii. 

Odihneşte-te

Dormi cel puțin șapte ore în fiecare noapte. Un somn corect elimină riscul de apariție a liniilor fine și a cearcănelor. 

Nu te stresa

Scapă de momentele stresante din viața ta. Un nivel ridicat de stres duce la îmbătrânire prematură. 

Dieta potrivită

Ai grijă la alimentele pe care le consumi – de prea puține ori femeile asociază farfuria de mâncare cu sănătatea tenului, însă, în realitate, între cele două există o strânsă legătură. Așadar, data viitoare, gândește-te de două ori înainte să mănânci sandwich-ul tău preferat de la fast food. 

Potrivit dermatologilor, o rutină corectă de îngrijire ar trebui să dureze cel puțin cinci minute dimineața și cinci minute seara.