Cu siguranță, nu există femeie care nu și-ar dori sâni mai mari, mai fermi și mai frumoși. Totuși, nu toate reprezetantele sexului frumos au curajul de a apela la bisturiu și tocmai de aceea, caută tot felul de trucuri și recomandări care și-au demonstrat eficiența în timp. Specialiștii în medicina naturistă spun că rezultatele dorite pot fi obținute doar dacă avem răbdare şi apelăm la ajutorul plantelor. Acestea sunt uşor de utilizat şi conduc cu siguranţă la rezultate sigure şi de durată.
De exemplu, o metodă la îndemână şi lipsită de suferinţă pentru a îmbunătăţi aspectul bustului este uleiul din germeni de grâu, ce are o acţiune similară estrogenilor (hormoni feminini). Rezultatele se vor vedea dacă uleiul este aplicat pe sâni şi se masează zona uşor, timp de zece minute. Sânii vor fi mai fermi şi mai tonifiaţi fără prea mari eforturi, dar atenţie: pentru asta trebuie repetată procedura cel puţin trei săptămâni la rând.
Şi uleiul de mărar e o metodă bună pentru a tonifia sânii. La fel ca şi acela din germeni de grâu, el trebuie aplicat zilnic pe sâni, care vor fi masaţi timp de zece minute. Efectele se vor vedea în timp, dar pentru a obţine mai repede fermitatea se poate lua, concomitent, şi o linguriţă cu tinctură de mărar, de trei ori pe zi, înainte de masă. Pentru acest truc trebuie să aveţi ceva mai multă răbdare şi să-l puneţi în practică două luni, cu pauză de o săptămână la fiecare trei săptămâni de tratament. Tinctura se consumă de trei ori pe zi, înainte de masă (o linguriţă este suficientă) timp de trei săptămâni. După o pauză de o săptămână se poate relua tratamentul.