Nu a mai rămas mult până vine toamna. Dacă simți nevoia de o schimbare în lookul tău, atunci ar trebui să începi cu vopsirea părului. Toamna viitoare vor fi în vogă culorile îndrăznețe, puternice, în ton cu personalitatatea ta. Poți alege o întreagă paletă de culori de păr, de la cupru sau blond ca mierea, la negru cărbune și chiar culoarea neon. 

mamaplus

Blond Californian

Începem cu blondul, pentru că aceasta rămâne culoarea cea mai populară și cea mai iubită, indiferent de sezon. Dacă vrei să păstrezi puțin din culoarea soarelui în părului tău pentru a-ți aminti de vara minunată pe care ai petrecut-o la mare, atunci poți încerca această nuanță caldă și frumoasă de blond.

Nuanțe de blond și șaten

mamaplus

Dacă blondul californian este prea deschis pentru tine, atunci încearcă o culoare de păr ca a lui Jennifer Lopez. Este foarte sexy și se potrivește perfect cu peisajul de toamnă.

Negru soft

mamaplus

Uită de nuanțele de negru-albastru care au fost la mare căutare până acum. În sezonul de toamnă-iarnă 2019 își face locul negrul natural, o nuanță caldă, care se potrivește oricărui tip de ten. 

Culoarea ciocolatei

mamaplus

Culoarea ciocolatei va fi întotdeauna la modă și este absolut obligatoriu de purtat în toamna acestui an. Toate recomandările stiliștilor referitor la tendințele de culori de păr toamnă 2019 includ această nuanță de păr, așadar e de luat în calcul.

Blond cu rădăcini închise

mamaplus

Pentru cine nu vrea să treacă pragul coaforului prea des în această toamnă, avem o veste bună. Culoarea blond cu rădăcini închise se poartă din nou și e foarte sexy. Trecerea de la vară la toamnă se va face mai ușor cu această culoare, iar tu vei radia de frumusețe în noul sezon!

Acestea sunt tendințele cele mai hot de culori de păr în toamna 2019. Însă nu uita că, indiferent de nuanța de păr aleasă, cea mai importantă este starea ta de spirit în această toamnă. Fii îndrăzneață, puternică și fericită!

Sursa