mamaplus

Ina Chișlaru, despre sindromul mamei perfecte: ”La urma urmei, nu ești robot. Dedici timp atât cât poți!”

-
//
08.07.2020

În goana după viața ideală, cu copii fericiți și cuminți, casa curată lună și un soț mereu mulțumit, s-ar putea să uităm de noi, femeile. Și atunci, până la sindromul mamei perfecte nu este decât un pas. Nu spunem că în acest caz n-ai salvare, dar este extrem de dificil să-i faci față. Mama a trei copii, Ina Chișlaru spune că și-a setat din start prioritățile și așa mod și-a făcut un program propriu în care găsește timp pentru frumusețe, sport și hobby-uri. Până la urmă, cheia spre armonia din familie este liniștea interioară a mamei. 

Nu sunt o mamă perfectă. Am zile când sunt zburlită ca un arici, vreau să mă ascund în dulap, mă enervez la cel mai mic detaliu, strig, plâng și tot ce vreau în acele momente e să fiu singură, pentru că sunt epuizată, pentru că lucrurile nu sunt întotdeauna așa cum vreau să fie, pentru că sunt om și am emoții și e firesc să le am.

Credeți că reușesc să gătesc în fiecare zi? Da, îmi place să gătesc, dar sunt zile când fac comandă de mâncare, deseori soțul mă ajută sau apelez la mama, fiindcă chiar nu reușesc. Și nici nu cred că e important să facem asta zilnic, important e să setăm priorități și să ne ținem de ele.

Da, confortul copiilor este extrem de important, însă mai presus de acesta este confortul mamei. Dacă mama se simte bine, se simt bine și ceilalți din jurul ei, așa cum mama e inima familiei și doar de noi depinde cât de armonioase vor fi relațiile în familie. Nu dedic 100% atenție copiilor, fiindcă fizic nu e real, dar mă conduc și după principiul: mai bine calitativ, decât cantitativ.

Dacă încercăm să fim perfecte pentru copiii noștri, pentru soții noștri, uităm cu desăvârșire de noi. De aceea, important e să ne iubim, să ne simțim fericite, să ne permitem măcar 20 de minute pe zi doar pentru noi, să facem sport, să mâncăm echilibrat, să ne hidratăm și să dormim suficient și atunci vom observa cum modul nostru de viață va trece treptat și la ceilalți membri ai familiei - nu e nimic mai frumos decât să vezi în ochii copiilor mândrie, dragoste și exemplu de urmat de la mama.”, susține antrenoarea de fitness.