mamaplus

Peste 600 de tablete vor ajunge la copiii din câteva raioane ale Moldovei

-
//
25.02.2022

Peste 600 de tablete urmează să ajungă la copii din familii cu venituri reduse din câteva raioane ale Republicii Moldova, din regiunea autonomă Găgăuzia și din regiunea transnistreană. Tabletele sunt parte a unei donații din partea Guvernului României. Prima etapă de donare a avut loc astăzi în incinta Consiliului Raional Strășeni, la care a participat oficiali locali, precum și Ambasadorul României la Chișinău, Daniel Ioniță.

Donația trebuie privită ca parte a unui pachet complex de ajutor și susținere pe care Guvernul României l-a oferit Republicii Moldova de-a lungul timpului, cum ar fi sprijin în domeniul sănătății, finanțarea reparării a sute de grădinițe, și alte programe sectoriale, a menționat ambasadorul Daniel Ioniță.

”Gestul ca atare nu este unul singular și nu trebuie să fie privit decât ca parte a unui pachet complex. Nu trebuie să uităm de faptul că Rep. Moldova este principalul recipient de asistență pentru dezvoltare din partea României. Această asistență pentru dezvoltare nu face decât să completeze celelalte forme de ajutor pe care România le-a acordat de-a lungul timpului Republicii Moldova, avem în vedere aici granturile acordate pentru derularea diverselor programe sociale: grădinițe, microbuze școlare, instituții de cultură… Am în vedere aici inclusiv acordul de 100 de milioane care a fost semnat recent la Ședința Comună a celor două Guverne din 11 februarie, de la Chișinău”, susține ambasadorul Daniel Ioniță.

Președintele consiliului raional Strășeni Viorel Jardan, a menționat că donația vine să sprijine familiile cu venituri mici, mai ales în condiții de pandemie.

”Este o oportunitate pentru că chiar ne-am confruntat cu numeroase probleme atunci când copii trebuiau să desfășoare lecțiile online. Și iată această soluție oferită de frații români, va fi de bun augur și este un model pentru alți parteneri de dezvoltare pentru a pune accentul pe necesitățile stringente”, a specificat președintele consiliului raional Strășeni Viorel Jardan.

Cele 607 tablete donate costă în jur de 100 de mii de euro.