mamaplus

Prețurile apartamentelor sunt pe cale să crească? Premisele unui expert

-
//
28.10.2024

Dinamică intensă pe piața imobiliarelor. Pe final de an, experții din domeniu anticipează o creștere a prețurilor la apartamente, menționând că anul trecut, prețul mediu pentru un metru pătrat a atins un record istoric.

mamaplus

Totuși, Victor Cernomorcenco, specialist imobiliar, menționează că cererea de vânzare a apartamentelor prin credit ipotecar, este tot mai mare, iar motivul este ieftinirea acestora, stimulând astfel cererea din partea celor care au amânat achizițiile din cauza lipsei fondurilor disponibile, transmite Moldova1.md.

„Dacă anul trecut doar 20% din apartamentele vândute erau prin credit ipotecar, vedem că anul acesta, odată cu ieftinirea creditelor ipotecare, practic 40% din toate apartamentele vândute sunt prin credit ipotecar. Toți cei care au amânat decizia de procurare, pentru că nu aveau bani cash să le procure, vedem că în acest an deja au început să iasă pe piață în pofida faptului că avem un preț record, istoric de 1.350-1.370 de euro la metrul pătrat”, a spus Victor Cernomorcenco.

Specialistul explică că până la sfârșitul anului, prețul pentru un metru pătrat ar putea crește.

„Prețul mediu la metrul pătrat în 2023 era de 1.070 de euro. Din toamna anului trecut a crescut până în primăvară, martie-aprilie. Apoi noi ne-am plafonat la acest maxim istoric. Practic, până acum acest preț nu s-a modificat, dar vedem că stocul se epuizează de apartamente care sunt în vânzare, și odată cu aceasta putem să observăm, să facem o concluzie, că până la sfârșitul anului prețul va mai crește cu aproximativ 50 de euro la metrul pătrat”, afirmă specialistul imobiliar.

Potrivit specialistului, și pe piața chiriilor prețurile sunt mari, însă acestea s-au plafonat, în mare parte din cauza înțelegerilor dintre proprietari și chiriași. În general, susțin experții, piața imobiliară este influențată de condițiile economice generale, cum ar fi inflația, rata șomajului și stabilitatea politică. Aceste aspecte pot afecta atât cererea, cât și oferta de proprietăți.