mamaplus

O femeie a ajuns la urgențe, înțepată de un scorpion, după ce a cumpărat banane de la un supermarket

-
//
10.03.2023

Autoritățile din Iași au intrat în alertă după ce o ieșeancă a ajuns la UPU Spiridon înțepată de un scorpion.

mamaplus

Femeia a cumpărat în urmă cu câteva zile banane de la magazinul Lidl din Bucium. Spre seară, aceasta a ajuns acasă, iar după câteva ore, aceasta și-a dat seama că a fost înțepată, fără să-și dea seama despre ce a fost vorba.

Spre dimineață, o rudă a dat peste scorpion, pe care l-a prins și l-a pus într-un pahar. Realizând că înțepătura ar putea proveni de la acesta, ieșeanca s-a prezentat al UPU Sf. Spiridon, unde a fost evaluată de medici, care au decis să anunțe Direcția Sanitar Veterinară, dar și Direcția pentru Sănătate Publică.

Autoritățile au fost sesizate pentru a stabili cu exactitate modalitatea în care scorpionul ecuadorian a ajuns la Iași, cel mai probabil magazinul Lidl din Bucium urmând a fi controlat de către acestea.

În plus, familia a anunțat un specialist, cadru universitar la Stațiunea Biologică Marină de la Agigea, din cadrul UAIC Iași, care a preluat scorpionul, scrie 7iasi.ro.