mamaplus

Boala necunoscută din Congo s-a dovedit a fi o formă severă de malarie. Populația, mai vulnerabilă din cauza malnutriției

-
//
18.12.2024

Ministerul Sănătăţii din Republica Democratică Congo a anunţat marţi că boală neidentificată anterior şi care circulă în provincia Kwango din sud-vestul ţării este o formă severă de malarie, informează Reuters, potrivit Agerpres.

mamaplus

La începutul acestei luni, autorităţile locale au spus că boala a ucis 143 de persoane din zona sanitară Panzi în luna noiembrie. Simptomele acestei boli sunt febră, dureri de cap, tuse, secreţii nazale şi dureri musculare, scrie tv8.md

„Misterul a fost într-un final rezolvat. Este un caz de malarie severă sub forma unei boli respiratorii”, a precizat într-un comunicat Ministerul Sănătăţii, adăugând că malnutriţia care afectează acea zonă a slăbit populaţia locală, devenită astfel mai vulnerabilă la boală.

În comunicat se mai spune că 592 de cazuri au fost raportate începând din octombrie, iar rata de mortalitate a fost de 6,2%.

Ministrul Sănătăţii din provincia afectată, Apollinaire Yumba, a declarat pentru Reuters că medicamente contra malariei furnizate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii au fost distribuite în principalul spital şi în centrele sanitare din zona sanitară Panzi. Un purtător de cuvânt al OMS a spus că truse medicale suplimentare destinate cazurilor moderate şi critice urmează să sosească miercuri.