Pierderea unei sarcini afectează 10-20% dintre femeile care stiu că sunt însărcinate, arată statisticile internaționale, iar procentul crește la 45% la femeile cu vârsta peste 40 de ani. Potrivit unui sondaj efectuat recent de o clinică de specialitate, mai mult de jumătate dintre respondentele care au suferit un avort spontan spun că aveau o sarcină aparent fără probleme. Cele mai multe femei s-au simțit neajutorate, s-au refugiat în muncă și s-au simțit vinovate pentru pierderea suferită, mai arată datele sondajului realizat online, pe un eșantion de 453 de femei, din mediul urban și rural, cu venituri peste medie (60%) și medii (30%), majoritar cu vârstă cuprinsa intre 25 și 34 de ani (60%).
Din femeile care au răspuns la sondajul clinicii că au pierdut o sarcină, 85% au pierdut-o în primul trimestru. Peste jumătate nu știau că sarcina poate fi una cu probleme, astfel încât pierderea a fost un șoc. Mai puțin de un sfert administrau un tratament, acasă sau în spital. 15% au suferit pierderea de sarcină în trimestrele II, respectiv III. Într-o treime dintre cazuri sarcină s-a eliminat natural, de la sine, însă în cele mai multe cazuri (35%) sarcina a fost eliminată prin avort chirurgical și avort medicamentos (32%). Potrivit datelor sondajului, aproape jumătate dintre femeile care au trecut prin această trauma, au simțit că ar fi avut nevoie de mai multe informații și explicații din partea medicului curant.
Dezamăgire, neputință, frustrare, vină, frică, durere, urmate de perioade lungi de depresie – acestea sunt sentimentele pe care femeile care au pierdut o sarcină le-au simțit. Multe dintre ele nu reușesc să vorbească despre trauma pierderii unui copil nici după câteva luni bune.
Potrivit experților, în cazul pierderii unei sarcini sunt necesari parcurgerea unor pași, atât din punct de vedere medical, cât și psihologic. 39% dintre respondentele sondajului au declarat că au făcut un consult hematologic, 26% unul genetic, însă un procent mare (32%) a precizat că nu au făcut nicio investigație medicală și nici nu a urmat vreun tratament medicamentos (20%).
Orice femeie care trece printr-o pierdere de sarcină trebuie să conștientizeze că probabil este vorba despre un accident și că are toate șansele ca în viitor să obțină o sarcină pe care să o ducă la termen.
Este important sprijinul medical, dar în aceeași măsură și suportul emoțional al celor din jur sau, în unele cazuri ajutor specializat pentru a depăși momentul și, de asemenea este important ca oricine să beneficieze de consiliere medicală preconceptională.
Este indicat că orice pacienta care dorește o sarcină să facă o evaluare ginecologică și analize sangvine de rutină pentru a încerca să scadă orice risc. Un consult ginecologic, un examen Babeș-Papanicolau, o ecografie transvaginală și analizele recomandate de medic sunt primele elemente care conduc la depistarea unei eventuale probleme care pot pune o sarcină în pericol. Recomandarea de suplimentare cu acid folic încă din perioada de preconcepție, scade riscul de anomalii congenitale.
Orice infecție care dă simptomatologie sau care este diagnosticată în urma analizelor trebuie tratată, iar orice patologie suplimentară a mamei necesită o conduită și o urmărire specială pe parcursul sarcinii. De exemplu, pentru orice femeie cu exces ponderal este indicată scăderea în greutate anterior sarcinii. În cazul unui diabet se recomandă o atentă monitorizare a glicemiilor și o dietă săracă în carbohidrați. În cazul folosirii unor medicamente contraindicate în sarcină, se indică consult de specialitate pentru înlocuirea lor sau scoaterea din schema de tratament.
Dacă malformațiile uterine nu au de cele mai multe ori un tratament, anomaliile dobândite, cum ar fi fibromul uterin, care poate împiedica formarea sau dezvoltarea unei sarcini, pot fi diagnosticate și tratate înainte de a obține sarcina. În cazul unui col incontinent care nu poate menține o sarcină, se recomandă cerclaj al colului uterin efectuat către finalul primului trimestrul de sarcină.