mamaplus

Dr. Olesea Guler, despre striurile de sânge în scaunul bebelușului: ”Fără febră, nu-i motiv de alarmare”

-
//
16.02.2021

Din momentul în care începe să-și alăpteze copilașul, fiecare mămică se confruntă cu tot felul de situații și apar un șir de întrebări la care chiar este nevoie să găsească răspunsurile potrivite și mai ales corecte. Una dintre ele ține de apariția mucusului sau chiar și a striurilor de sânge în scaunul bebelușului alăptat. De obicei, mamele se alarmează și se panichează atunci când observă aceste schimbări, însă medicul pediatru Olesea Guler are totuși câteva precizări importante care s-ar putea să le fie foarte utile.

”Prezența mucusului și a striurilor de sânge în scaunul bebelușului, fără febră, nu este un motiv major de alarmare. Dar oricum, e cazul să consultați un medic, deoarece putem presupune o alergie alimentară. În asemenea cazuri trebuie revizuită dieta mamei. Enumăr aici produsele cu cel mai înalt potențial alergenic în ordine descrescândă: laptele de vaci și toate derivatele lui, soia și produsele din soia, citricele, nucile, arahidele, grâul, ciocolata, căpșunile.”, subliniază medicul pediatru Olesea Guler.

Specialista mai afirmă că alergia alimentară la bebeluș poate apărea atât la nivelul pielii, cât și la nivelul tubului digestiv. În timp ce erupțiile alergice cutanate pot fi depistate cu ușurință, în cazul alergiei digestive situația este mai complicată.

Deseori, atunci când se depistează prezența mucusului în scaun, se efectuează analiza de mase fecale la dismicrobism. Pediatrul însă se arată sceptic în privința acestei investigații, afirmând că flora din intestin nu poate fi apreciată în totalitate analizând doar acea cantitate mică de mase fecale recoltată pentru investigații.

Alte cauze posibile ale apariției mucusului sau a striurilor de sânge în scaunul bebelușului:

  • Alergii alimentare;
  • Infecții gastrointestinale;
  • Fisuri anale;
  • Colita sau inflamația mucoasei interioare a colonului (instestinul gros);
  • Boala lui Crohn - o boală inflamatorie a intestinului gros, ce seamănă cu colita, dar diferă în fiziologie și patologie;

Prin urmare, reține că laptele matern este cel mai bun aliment, fiecare caz este absolut individual și tocmai de aceea doar în urma unui control mai amănunțit de către medicul pediatru se poate pune diagnosticul exact.