Concediul de maternitate le dă aripi mămicilor creative, care știu să-și descopere pasiunile și să le dea viață. Tatiana Diaconu este creatoarea “Unui altfel de Jurnal de Familie”, ce poate cuprinde o întreagă poveste, de la primii pași ai relației până la adânci bătrâneți. Cum i-a venit ideea, ce poți nota într-un astfel de jurnal și cum îl poți comanda, ne spune chiar tânăra mămică!
Când s-a născut ideea să creezi jurnale de familie?
Ideea de a crea acest jurnal a venit acum un an, deși am căutat-o și așteptat-o mai mult timp. Atunci când am devenit mămică, visam cu ochii deschiși să fac ceva special, dar nu aveam nici cea mai vagă idee ce ar putea fi. Copiii ne dau aripi, doar trebuie să învățăm să zburăm cu ele.
De ce în fiecare casă ar trebui să existe câte un astfel de jurnal?
Pentru că e ALTFEL... Poate deveni o comoară adevărată în mâinile unui cuplu care știe cât de importante sunt amintirile, momentele deosebite și ce impact frumos ar putea avea acestea la momentul potrivit: poate peste ani, poate într-o perioadă mai dificilă în cuplu... Pentru că el va eterniza ceea ce au ei mai de preț - povestea lor.
Iar când îl vor răsfoi alături de copii, nepoți… le va reaminti cât de speciali sunt, cât de frumos pot iubi și cât de inteligent au știut să mențină focul iubirii atât de mult timp.
Cât durează procesul de lucru asupra unui jurnal? Este realizat handmade?
Jurnalul este tipărit, dar coperta este realizată handmade. Procesul de lucru durează în general câteva zile, maxim o săptămână, dar ne străduim să avem măcar câteva jurnale în stoc pentru a le putea oferi persoanelor care au nevoie și nu au timp să aștepte.
Ce putem scrie în ele?
Cele mai frumoase momente din viața unui cuplu: de la prima întâlnire și prima declarație de dragoste, la cererea în căsătorie și nuntă… Își pot așterne amintiri din anii de după căsătorie... emoțiile de părinte... pot face planuri de viitor și se pot destăinui frumos unul altuia, pot pune cele mai deosebite poze și cele mai uimitoare emoții... Dar mai rămân lucruri de descoperit pentru cei care le vor răsfoi.
Cine sunt clienții tăi și cum pot face comanda?
Clientul acestui jurnal poate fi oricine, atât un cuplu care dorește să își păstreze frumos amintirile și să continue să le scrie pe tot parcursul vieții, cât și oricare persoană care vrea să surprindă o familie dragă din viața sa, dăruindu-l la o ocazie mai specială, cum ar fi nunta, aniversarea căsătoriei, nașterea unui copil... sau pentru simplul fapt că o admiră și îi dorește fericirea...
Pot afla toate detaliile despre jurnal și îl pot comanda direct pe pagina de Facebook sau Instagram @unaltfeldejurnaldefamilie sau îl găsesc în câteva librării din Chișinău.
Care sunt planurile tale pentru viitor?
Nu vreau să mă gândesc la anumite planuri de viitor. Îmi place să trăiesc aici și acum, dar să visez. Sper ca acest jurnal să ajungă la familiile care vor ști să îl prețuiască și să îi înțeleagă menirea. Îmi doresc să am o familie împlinită și toți din jur să fie bine. Cel mai mare plan e să fiu fericită, indiferent de ce voi face și unde m-aș afla.
Le poți oferi câteva sfaturi femeilor care sunt în concediul de maternitate și vor, dar nu au curajul să-și dezvolte hobby-urile?
Cred că anume curajul e ceea ce ne lipsește de multe ori, pentru că sunt multe persoane care au pasiuni sau idei interesante, dar din frica de a greși, de a nu reuși sau, și mai rău, frica de gura lumii… rămân doar cu un vis și cu regretul că nu au încercat.
Mamele aflate în concediu de maternitate au cea mai mare responsabilitate: creșterea și educarea copiilor, dar anume această perioadă e cea mai prielnică pentru a spune stop fricii și a acționa. Nici nu știi ce iese...
Dacă sunteți înzestrate cu un dar, transformați-l în ceva mai mult, dacă nu cunoașteți de ce sunteți în stare, așa cum nu am știut nici eu mult timp, încercați cât mai multe lucruri noi, până vă veți descoperi. Cereți ajutorul oamenilor din jur și bucurați-vă de încrederea lor. Nu acordați atenție persoanelor care vă spun că nu veți reuși... pur și simplu demonstrați-le contrariul.
Eu vreau să le mulțumesc tuturor celor care au crezut în mine și care m-au ajutat să transform un simplu vis într-o realitate.
Sursa: Mamaplus.MD