Veronica și Dumitru Deineco trăiesc ca într-o poveste de 4 ani. Cei doi se completează reciproc, se iubesc necondiționat și se bucură din plin de minunile lor, Eva și Lia.
Suntem împreună de… 4 ani.
Cafeaua în pat o aduce… nu bem cafea în pat, la noi dejunurile sunt consistente. Eu mă trezesc flămândă după nopți de alăptat și pentru că soțul se trezește primul, de cele mai multe ori, el ne pregătește dejunul.
Am trăit clipe de neuitat când… mereu! De când l-am cunoscut, de la plimbările nesfârșite și visele de viitor și până acum, zi de zi, mai ales când ne jucăm împreuna cu fetițele noastre și le auzim cum râd și le vedem fericirea din ochi.
Ne place să ne sărutăm… daaaaaaa! Oriunde și oricând.
Aș vrea să… călătorim mai mult. Adorăm vacanțele împreună.
E atât de dulce când… îmi cântă niște cântecele improvizate, sau mă ia la dans și dansăm prin casă.
Îl alint… cu tot felul de cuvinte de alintat. Eu sunt darnică la alintări.
Nu-l înțeleg atunci când… nu își destăinuie îngrijorările. Este un introvert incurabil și trebuie să îmi dau seama singură și să scot cu cârligul când are ceva pe suflet.
Îl iubesc pentru că… este unicul om care a adunat atâtea calități bune la un loc.
Ne leagă… sentimentele și copiii noștri.
Mă înnebunește când… e suficient să mă privească și să îmi zâmbească și cu asta mă înnebunește.
Nu-mi place când… stă uneori cu nasul în telefon în fața copiilor.
Nu i-aș ierta niciodată… nu cred că ar face vreodată ceva ce nu i-aș putea ierta.
Ador atunci când… îmi spune cu o oră înainte să facem bagajele și să plecăm undeva.
Când suntem în doi… putem doar să tacem. De fapt, noi ambii nu suntem foarte vorbăreți, putem doar să ne privim și să râdem.
O zi fără el… e grea, dar suportabilă! Sunt absolut ok cu ideea că el are nevoie de vacanțe doar cu prietenii, de exemplu. Poate să meargă liber la schiat cu băieții, iar eu să rămân acasă cu fetele și nu am nicio problemă cu asta, doar că mi-e tare dor.
Cel mai greu am trecut peste… nu am avut asemenea momente.
Îi mulțumesc pentru că… există și pentru că lui i se datorează faptul că suntem împreuna
Suntem împreună pentru că… semănăm la suflet.
Sursa: Mamaplus.MD