În prima zi de primăvară, Svetlana Sainsus a devenit mamă de fetiță. Din cauza stresului emoțional, dar și a unei răceli cu care s-a confruntat în a șaptea lună de sarcină, Svetlana a născut înainte de termen, la 34 de săptămâni. Atât ea, cât și „Degețica”, așa cum îi spune mama, au trecut prin momente greu de imaginat. Acum, medicii le supraveghează constant și le ajută să se recupereze cât mai repede posibil.
În exclusivitate pentru MamaPlus.MD, cofondatoarea platformei Caritate.md a acordat primul interviu în care a povestit, cu sinceritate, despre experiența de naștere prematură și problemele cu care s-a confruntat împreună cu fetița ei.
Cum e să fii mamă pentru a doua oară?
Simt aceeași fericire supremă, doar că, de data asta, am mai multă frică și responsabilitate.
Povestește-ne cum a decurs sarcina și prin ce se deosebește de cea de acum 12 ani!
Sarcina cu fata a fost total diferită față de cum a fost cu băiatul. Dacă la prima sarcină m-am confruntat cu anumite probleme la un termen mai mare, iată cu Lia am simțit chiar de la început că este greu. De vină a fost toxicoza nebună, care a fost insuportabilă în primele luni, apoi odată ce îmi creștea burtica, îmi era greu să merg, întrucât simțeam dureri.
De asemenea, fiul a fost cuminte în burta mamei și chiar așteptam să facă vreo mișcare, să-l simt... Lia însă, dimpotrivă, a fost foarte energică pe parcursul sarcinii. Mă rugam să adoarmă, pentru că mișcările ei în burtă chiar îmi provocau dureri. Ea ca o femeie adevărată a vrut să-mi arate că nu-i așa ușor să ai o mică prințesă...
Deși nașterea era planificată pentru luna aprilie, Lia a venit pe lume mai devreme cu o lună. Cum a fost posibil? Care este explicația medicilor?
Din cauza unei răceli grave și a unei tuse severe, era cât pe ce să nasc chiar în luna a șaptea de sarcină. Am fost internată în spital și, din fericire, totul a trecut cu bine. Însă, după o lună, mai exact la termenul de 34 de săptămâni de sarcină, s-a declanșat nașterea. Medicii susțin că aceasta ar fi fost provocată din cauza stresului, deși cel mai des eu sunt puternică și depășesc momentele tensionate. Probabil efortul fizic pe care l-am făcut în sarcină și faptul că nu m-am odihnit așa cum mi s-a recomandat, tot au influențat nașterea prematură.
Ce ai simțit atunci când ți-ai văzut fiica pentru prima dată?
Am avut un șoc, mi-a fost tare milă de ea. Când am văzut-o în acel incubator, cu un aparat de respirat, cu atâtea perfuzii și la mâini, și la picioare, am crezut că-mi ies din minți. Eu nu eram pregătită din punct de vedere psihologic pentru asta. Mi-a fost greu și încă încerc să mă obișnuiesc cu ea fiind așa micuță.
Care a fost cel mai dificil moment pentru tine?
Cred că zilele pe care le-am petrecut în reanimare și care, de fapt, mi-au părut o veșnicie. Mă simțeam singură, vizitele erau interzise, iar Lia era departe de mine. Eu eram disperată că nu puteam să-mi văd copilul și mă învinovățeam pentru tot, mă consideram o mamă rea... Apoi, încercam din răsputeri să-mi revin, pentru ca să pot fi mai repede alături de ea.
Cât a cântărit Lia la naștere și ce greutate are acum?
Lia s-a născut de 2,180 de grame, dar a doua zi, la fel ca toți bebelușii, ea a pierdut din greutate și avea 1,900 de grame. În prezent, fiica mea e deja fată mare, cântărește 2,100 gr, respiră bine, mănâncă și e tare energică. Medicii o tot laudă cât este de voinică și puternică și chiar ne uimește pe zi ce trece. Cred că în zilele următoare vom merge acasă, pentru că atât eu, cât și Lia ne simțim mult mai bine.
Cum a fost întâlnirea lui Maxim cu surioara lui?
Fiind așa mică, fiul meu s-a speriat atunci când a văzut-o pe Lia. După câteva minute însă nu mai dorea să plece de lângă ea. Maxim o place nespus de mult și ne așteaptă cu mare nerăbdare acasă.
Ce sentimente a trăit tatăl Liei atunci când a văzut-o?
El este emotiv, o mănâncă din priviri... Nu-i las în doi, ca să n-o pape (zâmbește). Tati nu încetează să ne spună cât este de fericit că, în sfârșit, are o prințesă mică. Este foarte îngrijorat pentru noi și, deși am trecut împreună prin această perioadă grea și stresantă, am depășit-o și ne-am obișnuit deja cu „Degețica” noastră multașteptată, deosebită, gingașă, dar foarte puternică.
Cu cine seamănă micuța luptătoare?
Acum chiar nu-mi pot da seama cu cine seamănă, e foarte micuță. Însă are părul brunet și des, la fel ca al meu. În următoarele luni vom vedea care gene au învins, ale mamei sau ale tatălui.
După externare, îi vei dedica tot timpul fetiței tale sau planifici să te mai ocupi și de alte activități?
Bineînțeles că timpul meu va fi dedicat ei, dar cred că voi reveni la muncă în scurt timp. Nu pot să-mi anulez activitățile. De 8 martie, fiul, mama mea și un coleg de serviciu au mers prin mai multe localități și au adus bucurie și zâmbet doamnelor în etate. Eu n-am putut să-i însoțesc, dar sunt activă în mediul online. Sunt convinsă că le vom reuși pe toate.
Transmite un mesaj mamelor cu sarcină cu risc sau celor care au născut prematur!
Fiți mai responsabile decât mine! Evitați locurile publice, mai ales acum, în situație epidemiologică. Nu cred că masca de protecție e cea mai eficientă soluție, dar vă îndemn să stați în casă, să vă odihniți. Din păcate, eu nu am fost ascultătoare.
Nu știu dacă eu sunt cel mai potrivit om care poate încuraja femeile ce au născut prematur. Tot ce aș putea să vă spun e să fiți curajoase, pentru că, deși sunt atât de mici, copiii născuți prematur sunt niște bebeluși normali, care necesită mult mai multă grijă.
Mi-a fost tare frică să o iau în brațe pe Lia, ca să nu-i rup, Doamne-Ferește, vreo mânuță. Acum ea e măricică. Am văzut bebeluși mult mai mici, dar în ceva timp, ei cresc și devin voinici.
Aveți răbdare, aveți încredere în medicii și asistentele care au grijă de voi. Ei vă vor învăța pas cu pas cum trebuie să fie îngrijit un bebeluș prematur. Așa am învățat și eu. Să știți că este greu, dar nu imposibil.
