mamaplus

Otilia Stăvilă: Când voi fi mare, voi avea o mașină decorată frumos și voi vinde prăjituri făcute de mine

-
//
16.05.2017

Cel mai mic bucătar din țară te așteaptă cu o rețetă delicioasă la Teatrul Gastronomic de la Festivalul Mai Dulce. Fetița cochetă, pasionată de gătit, are doar 6 anișori și îi spune Otilia Stăvilă!

Otilia Stăvilă: Când voi fi mare, voi avea o mașină decorată frumos și voi vinde prăjituri făcute de mine

Am aflat de la mămica ei, Oxana, cât de des o ajută micuța la bucătărie, care sunt bucatele ei preferate, dar și ce va găti la Mai Dulce.

 Cum a început această pasiune pentru ea?

Pasiunea noastră pentru gătit (care încă nu știm cât va dura) a început întâmplător, atunci când am zis să fac o prăjitură cu vișină, iar Marius, fratele mai mic al Otiliei, a început să plângă și nu îmi dădea voie să mă apuc de treabă. Atunci, Otilia mi-a zis că vrea ea să încerce, eu doar să-i spun  rețeta și când să pună ingredientele.

A început atât de artistic să povestească, încât eu am pus repede mâna pe telefon și am filmat-o. Nu a fost ceva regizat și nici nu am avut drept scop să o promovez drept o bucătăreasă iscusită.

 Ce obișnuiți să gătiți împreună cu fiica?

La noi în casă mereu se vrea ceva dulcișor, ținând cont că nu cumpărăm biscuiți și diferite dulciuri din comerț (nu zicem că nu mâncăm deloc), mâncăm, dar ocazional.

Și când vrem ceva dulcișor-bunișor cum zice Otilia, vedem ce avem prin frigider și născocim rețeta.

Otilia Stăvilă: Când voi fi mare, voi avea o mașină decorată frumos și voi vinde prăjituri făcute de mine

 Cât de des gătiți împreună?

O facem de câte ori are poftă de ceva dulce. Atunci când am cumpărat un cuptor mai performant, Otilia a observat pe raft un mixer,  de care văzuse la televizor, unul multifuncțional, cu bol rotativ. M-am bucurat tare mult că a insistat să îl luăm, tot încerca să mă convingă că pe ea o va ajuta mult acest mixer.

 Care sunt bucatele preferate ale micuței?

Adoră mălăieșul, cel pe care l-am pregătit și la o emisiune. Poate să mănânce și vreo trei bucăți mari la rând. Este o rețetă a străbunicii ei paterne, însă noi am mai modificat-o un pic.

Îi plac plăcintele cu cartofi preparate de bunica. Adoră brânza care nu se vede. (zâmbește) Eu râd de ea atunci când zice: “îmi place brânza tare, dar care nu se vede în mâncare”. De aceea, mă strădui să bag brânză în mămăligă, atunci când se coace, în mălăieș sau în multe alte bucate.

Otilia Stăvilă: Când voi fi mare, voi avea o mașină decorată frumos și voi vinde prăjituri făcute de mine

 Ce visează să devină când va fi mare?

Ea și-a schimbat deja tare multe profesii:

„Când am să fiu mare, voi avea o mașină decorată frumos și voi vinde prăjituri făcute de mine prin centru, lângă parcuri.”

„Am să  deschid o cafenea care se va numi “Cafeneaua Faptelor Bune””, pe urmă a modificat denumirea, a zis că se va numi “Fonetica”.

Apoi a zis că vrea o frizerie, dar să fie în casa unde locuiește ea.

Când i-am zis că trebuie să începem să învățăm să socotim, pentru că o va ajuta atunci când va vinde în aceste cafenele, ea mi-a răspuns: „Cred  că voi redenumi localul în  “Cafeneau care nu dă rest””

Otilia Stăvilă: Când voi fi mare, voi avea o mașină decorată frumos și voi vinde prăjituri făcute de mine

 Ce veți găti la Festivalul Mai Dulce?

Cheesecake fără coacere la pahar. Este și brânza acolo, care nu se vede. (zâmbește) Deși zice că nu are și nu va avea emoții, eu cel mai tare îmi fac griji, deoarece e totuși un copil.

Când am primit oferta de participare, mă gândeam să refuz, pentru că e implicare morală, necesită timp de care noi ducem lipsă permanent. Dar când i-am povestit Otiliei, a fost tare încântată și striga în gura mare: “Scrieți DA, răspundeți DA”. Nu vom vinde dulciurile, le vom oferi celor care ne vor susține.

video

Sursa: Mamaplus.MD