Acum trei luni, pe 16 februarie, Maria a devenit mamă. Cea mai fericită mamă din Univers, pentru că fiecare naștere este unică. Micuțul ei Matei s-a născut la 41 de săptămâni de sarcină, avea 4,064 kg și 54 de cm. Un voinic în toată legea! Fiind o profesionistă desăvârșită în arta dansului, Maria Bacalin-Cureaciaia spune că a practicat activitatea ei preferată până în ultima lună de sarcină, iar micuțul îi mai dădea câte un ghiont atunci când nu-i plăceau mișcările mamei. Maria este prima și multipla campioană a Moldovei și Transnistriei la bellydance, începând din anul 2008. Multiplă campioană și vice campioană a concursurilor din Ucraina și Rusia. Campioana Cupei Europei în 2019, la Praga. Dar, cu siguranță, cea mai mare distincție în palmaresul Mariei este cea de tânără mămică.
Cum ai aflat marea noutate că vei deveni mamă?
Am aflat despre sarcină cu o zi înainte să plec la un festival de dans în Belarus. Toate festivalurile care au urmat, au fost cu micuțul în burtică. Mă simțeam bine și nu am avut toxicoză. În primul trimestru, primele săptămâni sunt cele mai riscante și de aceea eram foarte atentă la tot ce consumam. Mai aveam o pasiune – somnul. După toate festivalurile am făcut o ecografie la 12 săptămâni, noroc de ea, pentru că medicul a depistat o problemă. Respectiv, am stat la pat 5 zile, am urmat un tratament. Apoi mi-am revenit și în al doilea trimestru m-am simțit și mai bine. Am mai participat la câteva evenimente, am mai dansat și i-am promis medicului să nu fac efort suplimentar. Oricum, erau multe elemente de dans pe care nu le puteam face. Cel mai interesant moment a fost atunci când băiețelul îmi dădea de știre din burtică să nu fac anumite mișcări și era o comunicare între noi încă pe atunci. Îi plăcea muzica și făceam totul intuitiv, fără să-l deranjez pe cel mic.
Ai practicat dansul până în ultima lună de sarcină?
Aproape. În luna a opta simți că te miști mai greu, obosești mai rapid, ai stări de somnolență. Am avut noroc că nu mi se umflau picioarele și asta datorită mișcării, dansului și a faptului că nu mi-am schimbat radical modul de viață. Chiar dacă în primele luni eram panicată că nu voi avea voie să fac dans, apoi treptat am înțeles că se poate ascultându-mi atent corpul și... bebelușul din burtică.
Acest gen de dans necesită o pregătire? În ce condiții femeile însărcinate au voie să îl practice?
La fel ca în cazul oricărei activități pe care o practici în timpul sarcinii, este nevoie de consultația prealabilă a medicului. Bellydancing-ul poate fi practicat chiar din primul trimestru de sarcină, dar fără mare efort. Foarte mult contează socializarea, starea emoțională pozitivă pe care ți-o oferă acest dans. Până la urmă această activitate poate preveni depresia în sarcină și după naștere.
Povestește-ne, cum a decurs nașterea?
Am așteptat până la 40 de săptămâni, medicul mi-a zis să nu forțăm. Planificam să nasc natural, aveam de gând să revin la dansuri peste vreo 3 luni după naștere. Mi-era frică de cezariană, pentru că multe femei au probleme cu alăptarea. Am ajuns în sala de naștere și deși medicii îmi spuneau că sunt în travaliu, nu simțeam nimic. Am stat o zi întreagă în acea sală alături de soț, însă adevăratele contracții și dureri le-am simțit noaptea. Acum știu sigur: pe lângă ceea ce am simțit acolo, restul durerilor sunt un fleac! Am încercat să adorm, am stat în toate pozițiile posibile... Am început să monitorizez intervalul dintre contracții și am sunat apoi medicul. De la ora 1.00 până la 4.30 urlam de durere, până mi-au făcut epidurala. Contracțiile erau ok și urmau să stimuleze nașterea naturală, dar greutatea și mărimea copilului erau un impediment serios. Eram epuizată și după ce m-au lăsat durerile datorită epiduralei, medicul mi-a zis să dorm vreo 3 ore. La ora 7:00 dimineață medicii au decis să facă operație de cezariană. A mai fost nevoie de anestezie generală, pentru că efectiv am simțit cum începe operația.
Cum a fost întâlnirea cu copilul?
Prima întâlnire a băiețelului a fost cu tăticul, în timp ce mămica dormea. După două ore de somn, prima mea întrebare a fost: „Unde-i copilul?” Soțul a intrat în salon și mi-a arătat câteva poze cu copilul. Mi-au dat lacrimile... Imediat după ce am ieșit din secția de revenire după anestezie, m-au transferat în salonul meu și mi l-au pus la sân. Știam din timp că se va numi Matei, deși soțul meu își dorea foarte mult o fetiță. Aveam și un nume pregătit din timp, dar am venit eu cu ideea că avem și o variantă de nume pentru băiețel. Așa se face că instinctul matern știe mereu ceva...
Pentru unele mămici recuperarea de după cezariană este o provocare dificială, cum este pentru tine această perioadă?
La drept vorbind, mă gândeam că-mi voi reveni mai repede, însă organismul știe mai bine de cât timp are nevoie. Primele 2-3 săptămâni nu aveam voie să ridic greutăți și să fac efort fizic, respectiv băiatul practic mereu era în brațele mamei mele și ale soțului, iar treburile casnice erau preluate tot de ei. Aici am înțeles cât de reale sunt recomandările medicilor ca pentru recuperarea eficientă și starea emoțională bună a mamei este necesar nu doar de atenție și suport, dar și de ajutor în treburile casnice. După prima lună am încercat să fac puțin efort fizic, cu toate că toți antrenorii (inclusiv eu) spun că după cezariană e nevoie de 5-6 luni pauză, pentru a evita posibile probleme de sănătate atât pe moment, cât și la viitoarele sarcini. Totuși am încercat să dau efort minim tuturor grupelor musculare, am urmărit reacțiile corpului meu și după câteva exersări, m-am limitat la complexe de exerciții pentru picioare, fese și mâini, însă doar la cele care nu implică deloc mișcările abdomenului. În plus, odată cu începutul carantinei, noi cu colegele din studioul nostru de dans “Faridah” am decis să organizăm lecții săptămânale online. Această decizie m-a motivat să-mi revin mai repede, dar tot cu o atenție maximă la tot ceea ce fac. De asemenea, am decis să public cursul meu pentru viitoare mame absolut gratuit (pe canalul meu YouTube) drept suport emoțional pe timpul pandemiei.
Ce simți acum, la 3 luni de la nașterea băiețelului tău?
Pe de o parte maternitatea te face mai puternică, iar pe de altă parte este un test de rezistență destul de greu. Atunci când nu înțelegi de ce plânge și nu poți face nimic e cea mai grea perioadă. Faci totul intuitiv, încerci să comunici, să stabilești o relație cu cel mic, iar asta presupune un efort colosal. Realizez că băiatul crește și învață ceva nou în fiecare zi, ceea ce este o responsabilitate deosebită pentru noi - părinții și anume să-i oferim tot de ce are nevoie pentru a se dezvolta armonios. Întrucât fericirea lui depinde strict de fericirea și împlinirea noastră, acum sunt mai motivată ca niciodată să mă perfecționez în profesia mea, să-mi lărgesc domeniul de activitate și să creez proiecte de succes.
Pentru că ești o mămică activă, în concediul de maternitate ai început să promovezi bellydance-ul pentru gravide. Ne spui câteva beneficii esențiale?
În primul rând nu-i bine să stai pe canapea toată sarcina, de fapt de aici a pornit ideea mea de a lansa niște cursuri online de bellydance. Apoi, din punct de vedere psihologic și emoțional, pentru că schimbările prin care trece femeia sunt destul de stresante. Astfel, m-am gândit să creez în primul rând o comunitate, pentru ca aceste femei să comunice, să cunoască și alte femei aflate în aceeași situație. În general, bellydancing-ul este cel mai feminin stil de dans care ajută organismul să se pregătească pentru sarcină. Toate mișcările din acest dans sunt axate în mare parte pe abdomen, șolduri, spate, picioare, mâini. Din punct de vedere tradițional, bellydancing-ul anume pentru asta și a fost creat – mamele învățau fetele de mici aceste mișcări, să se dezvolte bine fizic ca ulterior să dea naștere unor copii sănătoși.
Ce lecții esențiale ți-a oferit ție maternitatea?
Am învățat să accept ideea că maternitatea te lasă fără ochelarii roz și înțelegi că realitatea nu e ca în povești sau filme. Și totuși se merită pe deplin pentru fiecare zâmbet sau gângurit al copilului tău. Am învățat să nu intru în panică, orice s-ar întâmpla, întrucât aceasta doar împiedică luarea deciziei. Chiar dacă ceva nu-mi reușește sau emoțiile mă dau de gol din cauza oboselii, asta nu înseamnă că sunt o mamă rea - oricum sunt cea mai bună și iubitoare pentru copilul meu. De asemenea, am învățat să cer ajutor, întrucât realizez că o mamă enervată și obosită nu îi poate acorda dragoste și atenție adecvată copilului său. Plus, va suna fatalist, dar toate vin la timpul lor. Am învățat să accept situația, dacă nu pot schimba nimic și să fac tot posibilul, dacă văd că pot ajuta. Cel mai important, după mine, pe lângă atenția acordată copilului nu trebuie de uitat de spus “mulțumesc” și de dat un sărut soțului, mamei care ne intră în voie, ne acceptă capriciile sau ne lasă să dormim o oră în plus, luând copilul în brațe.
