De unde se iau copiii? De ce mama și tata nu locuiesc împreună? Pentru ce mă numesc în curte? De ce unii oameni sunt săraci? Sute de întrebări vin zilnic din guriţele mici ale copiilor, dar unele din ele într-adevăr pun adulții înt-o dilemă. Astăzi ne-am decis să aflăm, ce întrebare venită din partea copiilor a fost cel mai greu pentru părinți?
Natalia Cheptene – prezentator TV
Aproximativ cu un an în urmă, Eva a descoperit brusc că viața nu este eternă. A fost destul de greu să-i explic că totul ajunge la un final. Mai exact de ce se întâmplă acest lucru. Aceasta descoperire a impresionat-o foarte mult pe ea. După şocul iniţial, ea a început imediat să plângă bunicii, pe noi și pe întreaga lume, în același timp. Doliu a durat o săptămână și apoi a venit înțelepciunea şi resemnarea cu realitatea. Acum, uneori ea mai atinge această întrebare, dar cu cunoștințe și fără emoții nejustificate.
Liudmila Siomina-Ghiţu - psiholog
Fiul meu rar pune întrebări. Din anumite motive, el nu a avut vârsta deceluşilor și aceasta este trist. Poate că lumea modernă, cu o cantitate mare de informații, în curs de dezvoltare, desene animate și alte programe pur și simplu nu dau copiilor posibilitatea de a pune întrebări. Dar într-o zi, când ne întorceam de la grădiniță, copilul dintr-o dată a zis: " Mamă, ce este un " nimic"?" Să spun că am fost surprinsă – ar însemna nu spun nimic. Am fost surprinsă şi nu doar eu. Din moment ce călătoream în transportul public, oamenii din jur au ascultat cu interes. A fost nevoie de ceva timp pentru a-i răspunde. I-am spus : "Teoma, este o întrebare interesantă, nu-ţi voi putea răspunde imediat. Să începem cu noţiunea "a fi”. Aceasta înseamnă să trăiești, să mergi pe jos, să vorbeşti, să mănânci și să bei, să vorbeşti, să simţi, etc. Aceasta este o " ființă " - existența, dar " nimicul " - este exact opusul, așa-numita moarte " neant ". Bărbatul ce şedea înainte se întoarse și se uită la noi cu respect, ceva a spus, nu-mi amintesc cuvânt cu cuvânt, dar sensul general a fost limitat la faptul că mama a dat un răspuns corect și accesibil, dar aceasta nu este atît de semnificativ în comparație cu întrebarea adresată.
Taras Cernilevschii - Art Director
Fiul meu s-a născut și locuiește în Canada, el are 21 de ani. S-a întâmplat aşa că am divorțat și m-am întors înapoi la Chişinău, acum 16 ani. Acele întrebări pe care mi le-a adresat fiul, pentru mine, nu au fost complicate, pentru că am fost cu el de la naștere (am asistat la naștere). Singurul lucru la care a trebuit să facă față, explicarea sensului unor cuvinte rusești pe care le-a auzit, atunci când îi citeam povești sau atunci când învăţam poezii. La cei cinci ani, Andrei știa aproximativ 60 de poezii, cunoştea alfabetul rusesc și cântece pentru copii. Acum, fiul este de 21 de ani și vorbește patru limbi (spre deosebire de mine).
Pavel Duganov - Toastmaster, showman
Eu pur și simplu i-am răspuns la întrebări cu privire la relația dintre sexe, de unde vin copiii, etc ... Dar, o dată de Anul Nou, am îmbrăcat un costum de Moș Crăciun și am decis să-mi felicit pe fiul... El a ascultat cu atenție, a răspuns la întrebări, a recitat poezii, a luat cadourile și apoi dintr-o dată a întrebat:" Moş Crăciun, de ce ești în papucii lui tati?" Știţi, pînă în prezent eu nu pot răspunde! Când era mică fiica mea, i-am pus pe cap o coroană. O vecină, văzând-o în atributul regal, a spus, "Lera, tu eşti o prinţesă? La care fetiţa de doi ani, Valeria a spus?" Nu, eu sunt o zeiță. " Zeiţă ... întotdeauna aşa mi-am numit aşa minunată fiică. De atunci au trecut mulţi ani! . . dar pe mine încă mă mai chinuie această întrebare dificilă - cine este ea: o prințesă sau o zeiță?
Iana Dombrovskaya - Directorul casei de bijuterii franceze
Cu cîteva zile în urmă, eram alături de fiica mea cea mai mare, înainte de culcare şi ea îmbrățișîndu-mă, m-a întrebat: " Mamă, pe cine iubeşti mai mult, pe mine sau Kiriuşa? Fii sinceră!". Ce răspuns să-i dai copilului? Desigur, îmi plac la fel de mult, dar cum n-ai da pentru unul dintre copii se observă mai puternic. Ei au o mică diferență, de aproape doi ani și ei sunt atât de mici, amuzanţi și buni cu propriile particularități și capricii Dar oricum, eu încă mai am un sentiment de vinovăție, care apare, probabil, la multe mame, pentru faptul că unul dintre copii simte mai mult și nu pentru că este băiat sau fată, sau că el e mai mare sau mai mic, dar pur și simplu deoarece aşa este natura sufletului și a conștiinței noastre. Prin urmare, este foarte important și trebuie să fim foarte atenţi ce le spunem copiilor, ce și cum de a critica sau laudă, ce cuvinte alegem și cum îi susţinem și îi învăţăm. Trebuie să faceți totul ca între copii să fie prietenie, dragoste și cooperare, dar nu o luptă pentru concurență (eu sunt mai bună și părinții mă iubesc mai mult, etc)."Vă iubesc pe ambii la fel de puternic!". "Nu, dar pe cine mai puternic?". "Pe tine, draga mea, pentru că ești o fetiță destul de bravo la mine,dar pe Kiril mai puternic, pentru că este încă mic." " Deci, pe mine mai puternic", a spus ea și m-a sărutat. Și totuși, doresc să urez părinților, în cazul în care iubesc unul dintre copiii mult decât ceilalți, acest luru trebuie cunoscut de toţi. Un copil nu trebuie să simtă aceasta, altfel această lipsă de atenție și căldură vor fi întotdeauna cu el și chiar și atunci când el va crește și va deveni mamă sau tată, el îşi va aminti despre acest lucru.
