Știm că relațiile mamă-fiu sunt speciale. Și mai știm că Andriano Marian, fondatorul Chișinău Youth Orchestra, vorbește rar despre familia sa. Tocmai de aceea, am fost curioși să aflăm cum e relația sa cu femeia care i-a dat viață, MAMA.
Cum ți-o amintești pe mama în copilărie?
Foarte dedicată nouă, muncitoare și extrem de iubitoare, mai ales că suntem 3 și întotdeauna găsea timp să le facă pe toate.
Cum ne-ai putea descrie relația voastră?
Noi suntem 3 și cu toții foarte diferiți, dar extrem de uniți, Radu (cel mic) are o relație să zicem de puișor mai mic, mami întodeauna îl sună și își face griji pentru el, Eu, mai ales că am plecat la studii de la vârstă de 18 ani, pot să zic că am devenit mai independent și avem o relație foarte matură și aș putea spune egală, deja cu Cristina (sora mai mare), acolo e dragoste ca între fete. Per total, apreciez familia mea pentru relația deschisă și modernă, e o viziune matură de a-l lăsa pe fiecare să ia propriile decizii în viață.
Au fost situații în care nu ți-a aprobat vreo decizie?
Normal, și unele chiar importante, de exemplu de a pleca la studii în România, dar toate deciziile ce nu le-a aprobat au fost din iubire și grijă față de mine, de noi.
Cum petreceți timpul împreună?
Timpul e restrâns, dar neapărat cel puțin de 2 ori pe săptămână avem mese comune în care discutăm despre viață, familie, mai puțin muzică, ea tot fiind muzician.
Cum îți place s-o răsfeți?
Flori, Flori, Flori și mâncare care știu sigur că îi place.
Ce nu i-ai spus de mult timp?
Îi spun aproape săptămânal că o iubesc, noi nu suntem zgârciți la cuvinte.
Ce ai învăţat de la mama?
Dacă nu vine muntele la Mohamed, atunci merge Mahomed la munte.
3-5 sfaturi pe care le-ai primit de la ea și de care ții cont mereu?
- ambiția ca stare de viață,
- tradițiile familiale moldovenești, ce trebuiesc păstrate,
- pasiune pentru lucru ce-l faci,
- corectitudine,
- zâmbetul să nu lipsească de pe față.
Sursa: Mamaplus.MD