mamaplus

Adriana Voloșenco așteaptă al doilea copil: ”Când am văzut pe test a doua linie, mi s-a lipit pe față un zâmbet mare”

-
//
04.05.2020

Ați făcut cunoștință cu ea acum câțiva ani buni la prima ediție a ”Fabricii de Staruri”. Adriana Voloșenco își continuă activitatea la București, fiind o organizatoare de evenimente iscusită. În situația actuală a pandemiei, și-a găsit alte activități în sânul familiei și spune că se simte bine, mai ales că este în al treilea trimestru de sarcină și abia așteaptă să-și țină în brațe al doilea copilaș. Luna aceasta, Adriana și soțul ei Alexandru vor sărbători 3 ani de căsnicie,  iar în septembrie fiul ei Martin va împlini 3 anișori. MamaPlus.md a aflat mai multe detalii despre cea de-a doua sarcină a Adrianei și alte noutăți interesante, într-o discuție de suflet cu ea.

Felicitări, Adriana! Câte săptămâni de sarcină ai?

Am pășit în cel de-al treilea trimestru de sarcină cu multe pofte și o burtică maricică. Copiii sunt un dar și vin când trebuie nu când vrem noi. Uneori vin pe neașteptate, exact atunci când îți planifici un an cu multe proiecte, un an cu mai multe vacanțe sau alte planuri mărețe. Mi s-a lipit pe față un zâmbet mare când am văzut pe test cea de-a doua linie. Noi ne-am convins încă o dată că copiii își aleg părinții și ne-am bucurat împreună de vestea cea mare. Martin e cel care încă nu realizează pe deplin că în scurt timp va trebui să împartă jucăriile cu noul membru al familiei. El trăiește diferite sentimente, câteodată îmbrățișează și pupăcește burtica, alteori vrea să se “transforme“ așa zice Martin și să fie el în burtica mamei ca să aibă toată atenția din lume!

mamaplus

A doua sarcină e diferită de prima? Cum decurge?

A doua sarcină e cu totul diferită față de prima. Fața mea de Zen a dispărut. În primul rând, acum am în grija mea și un copilaș mai mare. Încercăm să-l pregătim cât mai bine pe Martin pentru venirea noului membru de familie. Martin e într-o perioadă frumoasă de creștere, în fiecare zi ne lasă uimiți de câte vreo frază nouă, gen: ”Eu nu vreau să merg la piscină, mi-e frică, am emoții!” sau “Scopul meu în viață e să fiu cavaler!” și toate astea la doar 2 ani și jumătate. Pe de altă parte, știu deja exact care sunt etapele sarcinii și asta mă face să fiu mai relaxată.

Ai sentimentul de siguranță având experiență cu prima sarcină sau încă mai descoperi lucruri noi?

Bebelușul pe care îl așteptăm este mult mai activ și de multe ori nu mă lasă să dorm noaptea. Am observat că reacționează la vocea și buna dispoziție a lui Martin și asta îmi provoacă emoții pozitive. Primele mișcări le-am simțit mai devreme, iar burtica mea este mai mare decât în prima sarcină. După prima sarcină am realizat că trebuie să mă odihnesc cât mai mult pentru a avea mai multă energie și forță pentru o lungă durată de timp.

mamaplus

Ce-i spui băiețelului tău despre frățiorul sau surioara sa? Apropo, știi deja cine se ascunde acolo, în burtică?

Martin e foarte curios și de fiecare dată când mă vede că țin mâinile pe burtă sau tresar de la loviturile bebelușului, îmi pune multe întrebări. Îi vorbesc despre bebeluș și despre cât de mult se vor distra la un moment dat împreună, despre cum va trebui să aibă grijă de el. Pe de altă parte, devine ușor gelos pe faptul că mami nu-l poate lua de fiecare dată în brațe din cauza bebelușului din burtică. Câteodată inventează că are și el un bebe în burtică și are nevoie de dragoste! E foarte amuzant... Dimineața, când se trezește și are chef, îi spune ”bună dimineața, bebe!” și-i dă un pupic.

V-ați gândit și la un prenume?

De multe ori îl întreb pe Martin cum ar fi vrut să-l numim pe bebe și atunci desigur vine cu nume amuzante din desene animate sau povești. Avem toți idei de nume pentru bebe, chiar a devenit interesant, dar încă nu ne-am oprit la unul anume.

mamaplus

Cum te descurci cu sarcina în perioada asta de pandemie?

Partea cea mai neplăcută a acestei trăiri frumoase din viața mea este perioada de pandemie... Îmi vine greu să trăiesc în această liniște desăvârșită când știu că atâtea aveam de făcut până la nașterea bebelușului. Îmi lipsește mult activitatea, mi-aș dori să mă plimb mai mult cu Martin, să mergem la bunici, să călătorim. Am început să gătesc foarte mult si chiar îmi place - mă trezesc zilnic cu idei noi de bucate!

Te simți împlinită? Ce înseamnă maternitatea pentru tine?

Încerc să savurez la maxim perioada în care suntem toți acasă, în liniște și armonie. Copiii înseamnă în primul rând responsabilitate, dedicație, maturitate. Nu e deloc ușor să crești un copil, dar sentimentul de bucurie pe care ți-l poate aduce acei doi ochișori sinceri nu se compară cu nimic în viață. Este minunat să fii părinte.

mamaplus