Ina Barari este o mămică activă, care nu știe de concediu de maternitate, chiar dacă degrabă îl va aduce pe lume pe cel de-al treilea copil. Este convinsă că doar prin muncă îți poți atinge scopurile și asta îi învață de mici pe cei doi copii ai săi, Ștefan și Ilinca.
“Toată lumea se așteaptă ca o femeie să lucreze de parcă nu ar avea copii și să crească copii de parcă nu ar avea serviciu.”
Mi-a plăcut mult fraza aceasta răsfoind odată Facebook-ul și am găsit-o foarte adevărată, cel puțin trăită pe propria piele.
Sunt în pragul celei de-a treia nașteri și nu am avut niciodată concedii de maternitate. Activitate până în ultima zi de sarcină și activitate începând cu câteva săptămâni din viața copiilor.
M-am implicat mult pentru că e activitatea noastră comună cu soțul, pentru că îmi place și pentru că mă hrănesc cu energie atât din satisfacția treburilor casnice făcute, cât și din procesul de lucru de la birou. Câteodată e obositor, dar altfel nici nu aș putea. Mă simt completă doar atunci când sunt utilă și acasă, și la birou.
Copiii... în 5 ani de căsnicie avem 2 copilași, Ștefan de 4,5 ani, Ilinca de 2,5 ani și Anca (de zero ani, cum zice băiatul meu), care este pe cale să vină în luna martie. Ștefan încă de la început de sarcină zice că ei sunt 3 copii.
Copiii sunt o bucurie enormă. Fericirea pe care ți-o aduc îți recompensează înzecit eforturile și munca depusă pentru creșterea lor. Mulți întreabă dacă nu e greu cu unul după altul mici, plus mai vine și al treilea... dar noi nu simțim greutatea asta, poate pentru că toate zgomotele și dezordinea din casă sunt însoțite de multă multă dragoste. Foarte multă dragoste. Momente mai dificile sunt, dar le uităm prea repede.
Eu am atâtea să le spun de fiecare dată... explicații profunde și lungi. Câteodată Ștefan strigă la mine: “Gata mama cu vorba!” Dar eu mă simt așa de afectată de orice comportament inadecvat al lor, știu că acestea sunt de fapt scăpările noastre ca părinți. Înțeleg că lecțiile copiilor noștri sunt foarte importante, prin ei noi evoluăm, ne schimbăm și creștem spiritual. În educația lor mă ghidez uneori de sfaturi ale specialiștilor în parenting, uneori de sfaturile părinților noștri, dar cel mai des tind să îmi ascult vocea interioară, să merg pe intuiție în relația cu ei.
Cele mai importante valori pe care aș vrea să le transmit lor, sunt de fapt concluziile la care am ajuns eu până la ai mei 31 de ani, oricum transmitem copiilor ceea ce suntem noi, involuntar, prin puterea exemplului:
1. Dragostea. Vreau să simtă dragoste pentru tot ce fac și pentru tot ce îi înconjoară, dar mai ales dragostea față de propria existență ca un dar Dumnezeiesc.
2. Omenia. Bunul simț este esențial pentru noi. ”Ce ție nu-ți place, altuia nu-i face”. Eu aplic acest principiu chiar și la muncă, echipa mea e formată doar din oameni cumsecade.
3. Recunoștința. Învățăm să ne bucurăm de ce avem și de ce nu avem, înseamnă că încă nu ne trebuie. Învățăm să fim recunoscători și pentru experiențele pozitive de care ne bucurăm, și pentru experiențele negative din care avem de învățat. Zic învățăm la plural, pentru că și noi, maturii, chiar dacă ni se pare că știm multe lucruri, tot mai avem de învățat.
4. Atașamentul frățesc. Ei se mai bat uneori ca orice frați, mai ales fiind atât de mici. Iar eu le explic pe toate căile că sunt același sânge, că mai devreme sau mai târziu vor fi mai apropiați decât de părinți. Eu tot am o soră cu care suntem același suflet, poate pentru că mama ne-a învățat să ne iubim foarte mult.
5. Bunătatea. Ajutorul oferit altora întotdeauna îți oferă o grămadă de-a beneficii de unde nici nu te aștepți. Parcă tot Universul te răsplătește pentru faptele bune. Eu am învățat asta de la soțul meu. El oricâtă treabă nu ar avea, dacă cineva îi cere ajutorul, e acolo. Și de obicei îi ajunge timp pentru toate.
6. Hărnicia sau dragostea față de muncă. Încă nimeni nu m-a convins că succesul poate fi atins fără muncă. De asta îi implic foarte mult în treburile casei, la strâns jucării, la tras cu mătura afară, la aranjarea lucrurilor prin casă.
7. Valorile morale vs valorile materiale. Chiar am avut o discuție cu Ștefan după ce a zis el că este bogat (că ar avea niște cristale din plastic cu care se joacă). Am încercat să îi explic că bogăția materială trebuie să meargă mână în mână cu cea spirituală. Că dacă el ar avea aceste cristale pe bune, înseamnă că ar avea mai mulți ani, însemană că ar avea o experiență frumoasă de lucru în spate. Înseamnă că ar putea ajuta o casă de copii sau un azil de bâtrâni sau chiar construi unul. Înseamnă că ar avea o familie frumoasă, copii sănătoși, prieteni devotați. Înseamnă că ar fi fericit și împăcat. Pentru că poți fi bogat în bani sau poți fi bogat cu adevărat.
8. Inteligența emoțională. O consider de zeci de ori mai importantă decât programa școlară. E fundamentul pe care ar trebui să se așeze restul cunoștințelor și abilităților.
9. Empatia. Îmi doresc să fie înțelegători cu oamenii din jurul lor, să simtă când și ce trebuie să spună sau să facă.
10. Curajul. Trebuie să știe că nu există niciun pericol, să acționeze fără frica de a greși, deoarece greșeala este cel mai bun profesor. Să aibă încredere că tot ce se face, se face spre bine și doar cu asumarea riscului te poți mișca înainte. Iar status quo pentru noi, oamenii, nu există, ori degradăm, ori evoluăm.
Sursa: Mamaplus.MD
