Mâine, 19 decembrie, creștinii ortodoxi de stil vechi îl sărbătoresc pe Sfântul Nicolae, unul dintre cei mai importanţi sfinți din calendarul creștin și cel despre care s-a crezut mult timp că este adevăratul Moș Crăciun.
Moș Nicolae, așa cum este el cunoscut în popor, este ocrotitorul copiilor, mai ales al celor nevoiași, dar și al marinarilor, brutarilor, al fetelor necăsătorite și al celor nedreptățiți, transmite newtv.md.
În ajunul sărbătorii, adică astăzi, atât copiii, cât şi maturii îşi lustruiesc ghetuţele pentru ca Moş Nicolae să le vadă şi să lase daruri. Cei cuminţi primesc daruri, cei neascultători - o nuieluşă.
Implicit, se crede ca toate cadourile primite în aceasta zi de la Moş Nicolae, dincolo de faptul că aduc fericire şi buna-dispoziţie, ţin împotriva bolilor şi a loviturilor vieţii.
De asemenea, Nicolae e sfântul la care fetele se roagă, cu dorinţa stridentă de a avea noroc în dragoste şi la măritiş.
O altă tradiţie spune că e bine să fie puse crenguţe de măr, cais, vişin în vase cu apă în seara de Sf. Nicolae. Dacă acestea vor înflori până la Anul Nou, se crede că e adusă iertarea, credinţa, alinarea, puterea în prim plan.
Tot de la această dată, încep pregătirile intense pentru sărbătoarea de Crăciun. Se pregătesc colindele şi, involuntar, pătrundem în starea profundă şi intimă a sărbătorii de familie.