mamaplus

Deşi vara a trecut, moldovenii tot pleacă în vacanță: Ce preferințe au

-
//
30.09.2024

Vremea bună și sfârşitul sezonului estival favorizează în această perioadă o scădere a prețurilor la biletele de vacanță. Destinaţiile preferate ale basarabenilor în această toamnă rămân Turcia şi Egiptul. Au început și rezervările pentru sărbătorile de iarnă, iar destinația exotică de mare interes este țara lui Moș Crăciun.

mamaplus

Agenţiile de turism înregistrează o creştere cu aproape 10% a cererilor de pachete turistice. Scăderea preţurilor îi încurajează pe basarabeni să îşi facă bagajele pentru călătorii, transmite tvrmoldova.md. 

Potrivit lui Matei Sandu, managerul unei agenții de turism, cea mai solicitată destinație ar fi Egiptul, pentru că sunt prețuri accesibile, prețul de pornire fiind de la 400 de euro per persoană. Mai apoi, urmează destinațiile: Dubai, Maldive, Seychelles, Thailanda, Indonezia. 

De asemenea, el spune că în cazul destinațiilor exotice, turiştii ar putea scoate din buzunar şi peste 1.000 de euro. Dar pe lângă pachetele turistice complete, unii aleg vacante de câteva zile. Turismul medical este și el la mare căutare.

Rămân în top stațiunile balneoclimaterice din România, Italia sau Turcia, cu servicii de sănătate inedite, de la detoxifieri până la tratamente complexe.

Este o creștere și a cererii pentru excursii studenţeşti, iar destinaţia preferată rămâne România. Sunt tot mai solicitate şi pachetele turistice pentru sărbătorile de iarnă. Ţara lui Moş Crăciun, o destinaţie cu zbor direct din Chişinău, a stârnit curiozitatea multor turişti în acest an.

„Anul acesta avem o destinaţie nouă, în ţara lui Moş Crăciun, în data de 25 şi 30 decembrie, zbor direct în Laponia. Este îmbucărător faptul că sunt solicitări pentru această destinaţie. De la 1.200-1.500 euro per persoană pentru că e exact perioada sărbătorilor”, a spus Victoria Soltan, administratorul unei agenții de turism. 

Potrivit Biroului Naţional de Statistică, în perioada ianuarie-iunie 2024 a crescut cu aproape 20% numărul de turiști care au plecat în străinătate prin intermediul agențiilor de turism și s-a ajuns la peste 141.000 de persoane.