mamaplus

Școlile din Moldova ar putea implementa un nou curriculum național

-
//
16.05.2024

Școlile din Republica Moldova ar putea implementa noi curriculumuri de învățământ începând cu anul de studii 2027-2028. Ministerul Educației și Cercetării (MEC) a elaborat Conceptul noului curriculum național. Documentul propune schimbări la Planul-cadru de învățământ, dar și modele de Planuri-cadru de alternativă, pentru care vor putea opta școlile pilot.

mamaplus

În cadrul unei conferințe de presă desfășurată astăzi, 16 mai, secretarul de stat al Ministerului Educației și Cercetării, Valentina Olaru, a prezentat Conceptul noului curriculum național, propus de MEC, transmite newsmaker.md.

Respectivul Concept de dezvoltare curriculară descrie modificările care se propun din două perspective:

- Schimbările care se vor produce pentru toate școlile și disciplinele, prin aplicarea Planului-cadru de învățământ în vigoare;

- Schimbările opționale, valabile doar pentru școlile pilot, care vor alege să implementeze noile modele de Planuri-cadru de alternativă, propuse de concept.

Astfel, schimbările care se vor produce pentru toate școlile, la toate disciplinele, cu aplicarea Planului-cadru de învățământ în vigoare sunt:

- Dezvoltarea curriculumurilor existente la toate disciplinele, din perspectiva racordării mai bine la formarea compentențelor cheie și a sistemului de valori coerente celor europene;

- Creșterea gradului de aplicabilitate a conținutului curriculare studiate;

- Asigurararea valorificării abordării transdisciplinare în studierea fenomenelor și proceselor;

- Centrarea pe elev și relevanța cu cerințele societății actuale și viitoare;

- Creșterea gradului de motivație pentru studii prin selectarea conținuturilor strategiilor de învățare propuse;

- Abordarea temelor cross-curriculare pentru formarea unor competențe sustenabile;

- Creșterea gradului de valorificare și creștere a curricumului de către cadrul didactic prin îmbunătățirea structurii curricule;

- Actualizarea statutului disciplinelor opționale.

În ceea ce privește Planul-cadru de alternativă, acesta este propus pentru școlile care au resurse umane, capacitate, dorință, cerere din partea părinților și elevilor de a diversifica oferta educațională, însă sistemul nu le oferea această oportunitate până acum. Potrivit lui Olaru, vor fi propuse Planuri-cadru de alternativă pentru fiecare ciclu de învățământ - primar, gimnazial și liceal.

Noile modele ale Planului-cadru de alternativă, propuse de noul concept, prevăd:

- Integrarea disciplinelor școlare înrudite;

- Reactulizarea curriculelor și disciplinelor școlare din perspectiva formării și dezvoltării competențelor cheie;

- Corelarea resurselor temporale alocate învățării cu prioritățile educaționale ale statului și valențele formative ale disciplinelor școlare;

- Promovarea educației multilingve și interculturale în scopul consolidării coeziunii sociale.

Ministerul Educației își propune ca implementarea noilor curricule dezvoltate să aibă loc către anul de studii 2027-2028. Valentina Olaru a menționat că a fost aleasă această perioadă pentru aceste curricule să vină totodată și cu noi resurse educaționale, dar și cu profesori formați pe această nouă curriculă”

Proiectul noului concept al curricumului național va fi supus consultărilor publice în perioada iunie-august. Reprezentanții MEC intenționează să dezbată proiectul cu diverși actori educaționali: manageri, cadre didactice, părinți, elevi.

De menționat că ultima revizuire curriculară din Republica Moldova a avut loc în anul 2018.