Tinerii, cu vârsta cuprinsă între 18 și 29 de ani, vor beneficia de programe plătite de stagii în sectorul public.
Proiectul de lege care prevede acest lucru a fost examinat, astăzi, la ședința plenară a Parlamentului, transmite Știri.md.
Potrivit autorilor proiectului, un grup de deputați ai Fracțiunii „Partidul Acțiune și Solidaritate”, legea va oferi toate garanțiile necesare pentru ca tinerii să poată desfășura un stagiu de practică calitativ, precum existența unui contract de stagiu, luarea în considerare a perioadei de stagiu la calcularea vechimii în muncă, similar prevederilor referitoare la voluntariat, mentorat și ghidarea stagiarilor.
„Considerăm că stagiile vor oferi tinerilor oportunități valoroase pentru a face o tranziție de la studii la muncă și sunt o metodă foarte bună de acumulare a experienței profesionale, de construire a unui network profesional, de înțelegere a sistemului public și de dezvoltare a abilităților practice ale tinerilor”, a menționat deputata Ana Calinici, unul dintre autorii inițiativei legislative.
Documentul prevede introducerea în legislația națională a mecanismului de organizare și desfășurare a programului de stagii în sectorul public pentru tinerii de la 18 la 29 de ani, în vederea facilitării tranziției acestora de la sistemul de învățământ la piața muncii.
Programele de stagii se vor desfășura în cadrul Parlamentului Republicii Moldova, Președinției, Cancelariei de Stat, ministerelor și autorităților subordonate acestora. Selectarea stagiarilor se va realiza în baza unui concurs. La finalizarea programului de stagii, tinerii, la propunerea autorității publice în cadrul căreia și-au desfășurat stagiul, vor putea fi încadrați într-o funcție publică de execuție, fără organizarea unui concurs și fără instituirea unei perioade de probe. Stagiarii vor putea fi numiți în funcția publică cu respectarea unor condiții, și anume: deținerea studiilor superioare, realizarea stagiului de practică complet de 720 de ore, obținerea calificativului „foarte bine” la evaluarea activității. De asemenea, numirea în funcția publică va fi la propunerea autorității-gazdă, iar funcția publică de execuție va fi fără grad profesional.
Programul de stagiu se va desfășura pe parcursul a șase luni consecutive, perioadă în care stagiarii vor beneficia de o bursă în valoare de 3.000 de lei pentru 160 de ore lunar și va fi acordată proporțional timpului de stagiu efectiv desfășurat. Numărul de locuri pentru desfășurarea stagiilor de practică va fi stabilit anual de către autoritățile publice.
Proiectul de lege cu privire la stagiile plătite în sectorul public a fost susținut, în prima lectură, de 59 de deputați.