Dacă ai în sânge stilul, nu te lași de el nici atunci când viața ta se schimbă radical. Așa s-a întâmplat și cu celebra rapperiță Cardi B, care nu renunță la unghiile lungi nici în perioada postpartum, când schimbatul scutecelor este un proces delicat, care se repetă de câteva ori pe zi și în timpul nopții. Artista spune că a acumulat suficientă experiență încât să le arate și mamelor ”perfecte” care o critică întruna cum e să schimbi scutecele bebelușului având unghiile foarte lungi.
Cardi B și-a demonstrat abilitățile pe un ursuleț de pluș și a menționat că schimbatul scutecelor la băieței este mai complicat.
”OK, am ajuns să fac un video despre asta! Credeți-mă, veți putea face asta! Oricum, băiețeii sunt mai greu de igienizat, dar vă veți descurca. Mie îmi reușește să fac asta rapid probabil pentru că am doi copii și port unghii lungi încă de la vârsta de 10 ani.”, a menționat artista, referindu-se în mod ironic la mesajul unei mame care nu a crezut-o inițial că poate schimba scutecele cu unghii lungi și a îndemnat-o să facă acest video.
Okay girl sooo I just made a whole video 🤣😂😂Trust me you will get the hang of it! However I do feel like boys are harder to clean,they got more crevices. https://t.co/b2CeTstz1L pic.twitter.com/80PEcWlMIJ
— Cardi B (@iamcardib) May 17, 2022
În filmuleț se aude și vocea fiicei sale Kulture, în vârstă de 3 ani, care o întreabă dacă ”a terminat de curățat fundulețul”.
Menționăm că fiul ei Wave Set Cephus a venit pe lume în luna septembrie 2021. Cardi B formează un cuplu cu rapperul Offset.