Un nou studiu publicat de cercetătorii Universității Notre Dame arată că anumite produse cosmetice conțin concentrații mari de fluor. După ce au testat peste 200 de produse cosmetice, inclusiv concealere, fonduri de ten, produse pentru ochi și sprâncene și diferite produse pentru buze, oamenii de știință au descoperit că 52% dintre produsele pe care le-au testat conțineau un nivel crescut de fluor.
Potrivit EPA, grupul de substanțe chimice este foarte persistent în mediu și în organismul uman, ceea ce înseamnă că de poate acumula în timp. Asta explică și de ce sunt folosite în produsele cosmetice.
“Se folosesc pentru a fi rezistente la apă și pentru a avea un efect de lungă durată. Dacă te uiți la o mascara normală și la una waterproof îți poți da seama cu ușurință care dintre cele două conține aceste substanțe”, spune Graham Peaslee, autorul studiului.
Astfel, 47% dintre produsele de tip mascara pe care le-au testat conțineau această substanță, comparativ cu 82% dintre cele rezistente la apă. Aceeași poveste se aplică și în cazul rujurilor lichide, unde 62% dintre ele conțin aceste substanțe versus 55% dintre toate produsele pentru buze testate.
Studiile anterioare arată că, în medie, purtătorii de ruj mănâncă între 2-4 kilograme de ruj într-o viață. CDC avertizează că această expunere la substanțele nocive poate duce la creșterea riscului de cancere de rinichi și testicule, schimbări la nivelul enzimelor din ficat, creșterea riscului de hipertensiune, creșterea colesterolului și un răspuns scăzut la vaccin în rândul copiilor.
Numeroase studii indică o legătură între un sistem imunitar slab și efecte adverse asupra metabolismului, rezistența la insulină și obezitate.