mamaplus

Copilul s-a zgâriat sau s-a julit. Oferă-i primul ajutor în doar câțiva pași

-
//
28.07.2021

Mai ales în perioada verii, copiii sunt foarte activi și își petrec cea mai mare parte din timp afară. Prin urmare, sunt de neevitat micile accidente cum ar fi rănile ușoară, zgârieturile sau juliturile. Este foarte important ca în momentul în care se întâmplă asta să-ți păstrezi calmul și să îi acorzi copilului primul ajutor.

Opreşte sângerarea

De obicei, la zgârieturile, tăieturile uşoare sau sângererarea se opresc de la sine. În cazul în care nu se întâmplă acest lucru, presează rana cu un bandaj sau prosop curat, timp de 20-30 de minute. În acest timp, nu îndepărta bandajul pentru a observa dacă sângerarea s-a oprit. Acest gest ar putea să afecteze procesul de vindecare şi să repornească sângerarea. Dacă sângerarea nu se opreşte, mergi imediat la spital.

Curăță rana

Clăteşte bine zona afectată cu apă curată. Evită să foloseşti săpunul pentru că acesta poate irita rana. Dacă mai rămân reziduuri, foloseşte o pensetă dezinfectată cu alcool pentru a le îndepărta. În cazul în care nu pot fi îndepărtate, mergi la medic. Curățarea rănii reduce riscul apariției infecțiilor sau tetanosului. Pentru curățarea zonei din jurul rănii, foloseşte săpun şi prosop.

Foloseşte o cremă specială

După ce ai curățat rana, aplică un strat subțire de crema antibiotică sau unguent special. Aceste produse nu grăbesc procesul de vindecare dar reduc riscul apariției infecțiilor. Anumite ingrediente pot provoca erupții uşoare la unele persoane. Dacă acest lucru se întâmplă, încetează folosirea acestora.

Acoperă rana

Bandajele ajută rana să se păstreze curată şi ține bacteriile la distanță. După ce rana este îndeajuns de vindecată încât să nu se infecteze, expunerea la aer este indicată pentru a grăbi vindecarea acesteia.

Schimbă bandajele

Înlocuieşte bandajele cel puțin o dată pe zi sau de fiecare dată când acestea se udă sau se murdăresc.

Atenție la orice semn de infecție

Mergi imediat la doctor dacă rana nu se vindecă sau observi o scurgere, durere, inflamare, roşeața sau căldură în zona afectată.

S-ar putea să te intereseze și articolul Primul ajutor în caz de julituri la copii. Sfaturi utile pentru mămici

Remedii naturiste

Primul pas şi cel mai important pas constă în spălarea rănii cu apă şi săpun pentru a preveni infecția. Astfel, procesul de vindecare este accelerat iar riscul că rana să se infecteze poate fi redus prin utilizarea remediilor naturale. Plantele pentru tratarea tăieturilor şi zgârieturilor luptă împotriva infecțiilor microbiene, scăderii inflamației şi ajută la calmarea durerilor şi la vindecarea rănii.

  • Usturoiul zdrobit aplicat pe rana infectată grăbeşte procesul de vindecare, deoarece în aceasta se găseşte acilinul, o substanță care s-a dovedit a fi la fel de eficientă precum soluția de penicilină.
     
  • Infuzia cu gălbenele adesea are o acțiune eficientă. Infuzia cu mușețel este indicată pentru reducerea umflăturilor şi prevenirea infecției.
     
  • Plante precum echinaceea sau pelinul pot fii aplicate pe tăietură sau julitură, deoarece ajută la prevenirea infecției.
     
  • Dacă tăieturile sunt foarte adânci, au afectat o suprafață mare sau dacă prezintă riscul de tetanus, cere ajutorul cadrelor medicale. Nu trata rănile mari și deschise cu ajutorul plantelor.

De reținut: din clipa în care s-a rănit copilul ai la dispoziție 30 minute să îl speli şi să dezinfectezi tot, după care câmpul microbian se instalează.