Astăzi, 31 mai, în toate școlile din țară a răsunat ultimul sunet. De mâine, toți elevii intră oficial în vacanța de vară, iar cu această ocazie Poliția Moldovei atenționează părinții să nu-și lase copiii nesupravegheați și să respecte o serie de recomandări menite să asigure siguranța celor mici în perioada vacanței de vară.
Copii, pentru a fi în siguranță în vacanța mare, țineți cont de sfaturile polițiștilor:
- În drumeții, nu vă îndepărtați de grup sau de persoana adultă care vă însoțeşte!
- Nu consumați substanțe interzise şi băuturi alcoolice, efectele acestora putând fi nocive pentru organism! Evitați frecventarea locurilor unde se consumă alcool, droguri sau se practică jocuri de noroc!
- Nu primiți nimic de la persoane necunoscute sau despre care aveți puține informații!
- Nu vă împrieteniți cu persoane care manifestă un comportament deviant şi nu intrați în anturaje dubioase!
- Nu vă jucați pe drumurile publice sau în apropierea acestora, ci doar în locurile special amenajate în acest sens, unde nu circulă maşini (parcurile, terenurile de sport, curtea şcolii sau a grădiniței etc.)!
- Nu vă deplasați cu rolele/ skate-board-ul pe partea carosabilă a drumurilor publice! Când circulați cu bicicleta, evitați zonele aglomerate şi arterele principale cu trafic mare!
- Traversați strada numai pe trecerea de pietoni şi doar la culoarea verde a semaforului!
Stimați părinți, în zilele de vacanță, petreceți cât mai mult timp cu copiii:
- nu lăsați fără supraveghere copiii;
- monitorizați ce activități desfăşoară copiii pe rețelele de socializare, cu cine comunică, ce site-uri accesează şi utilizează;
- informați copiii ce să facă în caz că se rătăcesc și să cunoască: numele complet al părinților, numărul de telefon al acestora, precum și adresa de domiciliu.
- Explicați-le copiilor potențialele riscuri la care se pot supune și măsurile de prevenire ale acestora, precum:
- să nu lege prietenii cu persoane care manifestă un comportament dubios;
- să fie prudenți cu persoanele recent cunoscute sau cunoscute întâmplător;
- să nu primească cadouri sau bunuri de la persoane necunoscute;
- să se joace în locurile special amenajate și nu pe carosabil sau în apropiere de acesta.
Aceasta nu este o listă exhaustivă de recomandări, astfel, cu un plus de vigilență, vă puteți bucura de o vacanță minunată.