De multe ori, educarea fiicei trezește părinților o groază de întrebări. Multe mame și mulți tătici comit erori absolut evidente. Noi am ales greșelile tipice ale părinților pentru a vă ajuta să clarificați în nuanțele pedagogice ale procesului de educație al copiilor.
Prima greșeală: Severitatea excesivă.
De multe ori, părinții, în special, tații, consideră că în procesul de educație al fiicei, dar și al feciorului, este foarte importantă severitatea, este nevoie de un frâu pentru ca fetița să nu se prea răsfețe și să nu urce în cap. De facto, fetele au nevoie de afecțiune și respect, înțelegerea și acceptarea ei ca personalitate pentru ca ea să poată crește independentă și nu un simplu executor al comenzilor bărbaților. Așa că tații trebuie, în primul rând, să fie atenți. În al doilea rând, înțelegători și apți de a-și explica pretențiile. Și abia în al treilea rând – severi, da, și dozat. Totodată, toată severitatea trebuie explicată clar și logic.
A doua greșeală: prințesa mea merită tot ce este mai bun.
Tendința de a transforma viața fetiței într-o poveste urcând-o pe piedestal implică multe probleme în viitor. Pentru că, nu se știe cu ce fel de greutăți urmează să se confrunte ea. Iar principală problemă - va putea oare această prințesă mult prea alintată de părinții săi iubitori până la leșin, să depășească aceste probleme. De aceea, nu trebuie să-i insuflați fetei ideea că toți îi datorează totul. Acest lucru îi poate genera dezamăgiri foarte mari, sentimentul de neajutorare și poate chiar singurătate.
A treia greșeală: fiica este cea mai bună prietenă.
Da, această poziție este bună. Este foarte bine când mama, spre exemplu, poate discuta cu fiica sa despre orice. Însă, este oare atât de bine să-i povestiți în detalii relațiile cu tatăl ei sau alți bărbați ? Nu vor fi oare aceste informații o povară pentru psihicul fragil al copilului ? În opinia psihologilor, relațiile prietenești între părinți și fiică, trebuie, în primul rând, să se concentreze în jurul problemelor cu care se confruntă copilul și nu părinții. Un matur care vrea să-și descarce sufletul are nevoie fie de un alt matur fie chiar de un psiholog.
A patra greșeală: o voi educa ca pe un fiu.
Se întâmplă că părinții și-au dorit foarte mult un fiu dar s-a născut o fată. Însă, indiferent de genul copilului, tata sau mama oricum educă fata ca și pe un băiat. Evident, un astfel de stil este de nedorit, întrucât, va genera o mulțime de probleme începând de la autoidentificarea eronată și terminând cu probleme în viața personală.
A cincea greșeală: educarea feminității.
De multe ori se întâmplă ca părinții fetei suprimă dorința acesteia de a fi lider, de a studia științele inginerești. Atunci când fata încearcă să se realizeze în sfere de viață ”bărbătești”, în opinia părinților, ea se confruntă cu opunere din partea mamei și a tatei, care urmează metodele standard de educație, vor să facă din fiica lor o soție exemplară. În realitate procedând în acest fel, părinții taie cu mâna lor aripile copilului lor. Este foarte probabil că pentru fetiță este rezervată o cu totul altă soartă, iar calitățile de lider nu le-a căpătat în zadar.