Kinetoterapeutul Mariana Sotnic - despre displazia de șold la bebeluși: „Poate duce la apariția unor deformări permanente”

Displazia de șold este una dintre principalele motive care le îngrijoreză pe foarte multe mămici. Această afecțiune congenitală afectează 1 din 1000 de bebeluși, fiind mai des întâlnită în rândul fetițelor. Într-un interviu pentru Mamaplus.md, kinetoterapeutul Mariana Sotnic a vorbit despre ce este displazia de șold, care sunt simptomele acestei malformații și cum poate fi tratată această problemă.

Ce este displazia de șold? 

Displazia de șold numită și displazia coxofemurală este o afecțiune ortopedică, care constă în dezvoltarea anormală a articulații șoldului. Displazia apare atunci când capul femurului nu este localizat corect, la nivelul cavității osului iliac (fosa acetabulară). Acest lucru se întâmplă din cauza faptului că fosa acetabulară, cavitatea în care se fixează capul femural, este prea superficială, prea puțin adâncită, iar acest lucru permite capului femurului sa alunece anormal. În unele cazuri, acesta poate chiar sa iasă din articulație. Atunci însă vorbim deja de luxația șoldului. 

Care sunt simptomele displaziei de șold?

Deși este o afecțiune ortopedică destul de frecvent întâlnită la micuți, e important să știm că nu toți copiii născuți cu displazie de șold prezintă semne externe. Adică, de multe ori, părinții pot nici să nu observe că ceva ar fi în neregulă. În alte cazuri însă, există câteva semne care îi pot pune în gardă pe părinți și îi pot face să se adreseze cât mai rapid la un specialist.

Astfel, copilul poate să aibă o displazie de șold dacă:
- Picioarele lui sunt de lungimi diferite;
- O asimetrie a pliurilor pe fesele și pe coapsele bebelușului, de asemenea, poate fi un indiciu al displaziei de șold. 
Atenție! Nu orice asimetrie a pliurilor pe fese indică o displazie de șold. Pentru diagnosticarea acestei afecțiuni, este nevoie și de investigații suplimentare, pe care le va face un specialist.
- Un alt semn al displaziei de șold pot fi așa-numitele pocnituri la nivelul articulației șoldului. Pocnetele însă pot apărea și la copiii cu șolduri normale, în urma dezvoltării ligamentelor aflate în jurul articulației șoldului.
- Mobilitate sau flexibilitate a membrelor mai mică pe o parte. Părinții pot observa acest aspect în timp ce îi schimbă bebelușului scutecul sau în timp ce îl îmbracă.
- Un alt simptom pe care-l pot observa părinții este curbura exagerată a spatelui în zona lombară. Aceasta devine vizibilă atunci când copilul începe deja să meargă. Dacă e vorba de o displazie bilaterală, adică sunt dislocate ambele șolduri, atunci micuțul va merge legănat sau va șchiopăta. Totuși, ar fi bine să nu se ajungă până aici și diagnosticarea, urmată de tratamentul de rigoare, să aibă loc mult mai devreme.
- Cât de ciudat ar părea, dar durerea nu este unul dintre simptomele displaziei de șold, cel puțin, nu în cazul bebelușilor. Adolescenții și adulții care suferă de displazie de șold, în schimb, simt durere. 

De ce apare displazia de șold? 

Se consideră ca principala cauză ține de dezvoltarea inegală a celor două componente ale articulației, dezvoltare care poate surveni în timpul vieții intrauterine sau după naștere. De asemenea, se presupune că există o serie de factori care ar favoriza apariția displaziei de șold. Astfel, această afecțiune se întâlnește mai frecvent:

- La primul nou-născut (din cauza faptului că uterul ar fi mai puțin plastic);
- La copiii care s-au aflat în poziție pelviană înainte de naștere. Prezentația pelviană se caracterizează prin hiperflexia șoldului și reducerea mobilității acestuia, ceea ce duce la întinderea capsulei și ligamentelor precum și la dezvoltarea insuficientă a acetabulului.
- În sarcinile multiple (pentru că iarăși, spațiul e limitat);
- Greutate mare la naștere (spațiu insuficient în uter);
- La copiii în familiile cărora există antecedente familiale de luxație congenitală de șold.
- Poziții vicioase după naștere (obiceiul de a înfășa strâns nou-născutul, de la umeri pana la nivelul picioarelor), de asemenea, poate provoca displazia de șold.
Totodată, fetele prezinta o predispoziție mai mare față de această afecțiune (90% din cazuri) decât băieții (doar 10% din cazuri). 

Cum identificăm displazia de şold?

Diagnosticul de displazie de șold, precum și tratamentul potrivit vor fi stabilite de medicul ortoped. Uneori, părinții pot să observe anumite semne, despre care am menționat mai sus (picioarele parcă au lungimi diferite, pliuri asimetrice etc.) și atunci, e important să se adreseze cât mai repede la medic. Nu e bine ca soluționarea acestei probleme să fie amânată.

Există însă și cazuri când nu există semne exterioare, deci părinții nu-și pot da seama că micuțul lor poate avea o displazie de șold. În astfel de situații, sunt foarte importante vizitele regulate la medicul pediatru. Bineînțeles că ideal ar fi să mergem cu copilul la un consult de specialitate încă din primele săptămâni de viață. Ca metodă de diagnosticare se recomandă ecografia. Aceasta este o metodă neinvazivă, deci nu prezintă niciun pericol pentru copilaș. Ceea ce trebuie să rețină părinții este că tratamentul este cu atât mai eficient, cu cât diagnosticul este mai timpuriu. Altfel spus, cu cat malformația este descoperită mai devreme, cu atât tratamentul va fi mai simplu de pus în practica, fără a fi nevoie de intervenție chirurgicală și cu vindecare completă în primele 2-3 luni de viață.

După ce copilul atinge vârsta de 6 luni, displazia de șold nu mai poate fi diagnosticată cu ajutorul ecografiei din cauza osificării capului femural. Drept urmare, diagnosticul se poate pune cu ajutorul radiografiei de bazin, o investigație ce presupune expunerea la raze X.

Ce se întâmplă dacă nu e depistată la timp?

Dacă nu este identificată la timp, displazia de șold poate duce la apariția unor deformări permanente ale articulațiilor șoldurilor. O altă complicație a displaziei de șold este luxația de șold. Atunci e mult mai dificil de tratat această problemă, fiind nevoie de intervenții chirurgicale şi imobilizare prelungită. 

Cum poate fi tratată displazia de șold și cât durează recuperarea? 

După diagnostic, medicul va elabora planul de tratament. De obicei, recuperarea include: masaj medical, tratament ortopedic, fizioterapie și kinetoterapie.
Tratamentul ortopedic nonchirurgical presupune aplicarea unor atele sau a unor hamuri care să poziționeze capul femural în capsula articulară. E vorba de hamul Pavlick, atela Craig sau van Rosen, reducerea ghidată ecografic introdusă de Fukiage și Futami.
 

Alte soluții ar fi perna de abducție Freika, chiloț de abducție sau vestitele „două scutece de unică folosință puse unul peste altul”, care pot rezolva problema în patru sau cinci săptămâni, în funcție de gravitate.

De asemenea, pot fi de mare folos și ședințele de masaj medical. Masajul contribuie la îmbunătățirea circulației sangvine locale și are, totodată, o acțiune sedativă, adică ameliorează durerile.

Fizioterapia recomandată în displazia de șold presupune ședințe de termoterapie (împachetări cu parafina, cu nămol și nisip) și ședințe de hidroterapie.

În cazul displaziei de șold, kinetoterapia are ca scop refacerea mobilității articulare. În timpul ședințelor, kinetoterapeutul pune accent pe refacerea forței musculare, tonifierea mușchilor fesieri, flexori și cei rotatori interni, care au un rol important la imobilizarea șoldului în timpul mersului.

Uneori, în cazurile mai grave, poate fi nevoie de o intervenție chirurgicală. Acest lucru se întâmplă, de obicei, atunci când displazia de șold este depistată târziu.

După tratarea displaziei de șold, copilul va putea duce un mod de viață obișnuit, va putea practica sportul sau va avea anumite contraindicații?

Displazia de şold diagnosticată la timp şi tratată corespunzător nu va afecta în niciun fel mersul copilului. Asta înseamnă că micuțul va putea avea un mod de viață obișnuit, va putea practica orice tip de sport și nu va resimți niciun fel de consecințe ale displaziei de șold. Pentru asta însă e important ca diagnosticarea să fie făcută cât mai repede.

Citește și: Alimente care îi ajută pe copii să crească în înălțime

Citește și: E ok să verifici telefonul partenerului? Olga Manciu: „Evident că ne cam scarpină mâinile să vedem ce ascunde...”