Multă lume așteaptă cu sufletul la gură apariția Sandei Filat pe micile ecrane, care va fi cu siguranță un produs deosebit și un subiect de discuție de acum înainte. În exclusivitate pentru revista 15 minute, aceasta a povestit deschis ce așteptări are de la noul proiect și ce pregătește pentru viitorii săi spectatori.
”La final de septembrie voi fi realizatoarea emisiunii „Lumea Sandei”. Este o provocare mare pentru mine, dar în același timp sunt foarte exaltată de acest nou început. Vreau să fac televiziune”, nu mi-am zis asta niciodată pentru că nici nu m-am prea gândit la această posibilitate. Toate activităţile mele presupun o comunicare activă, fie că fac psihoterapie, fie că mă implic în proiecte sociale și culturale. Mă aflu în contact cu diverși oameni, cu lumi interioare diferite, iar pe mine mă pasionează să descopăr aceste lumi, să le pătrund profunzimea, să scot la lumină tot ce au mai bun. Televiziunea îmi va permite să fac acest lucru într-un cadru la care vor avea acces mulţi oameni din exterior”, a declarat Sanda Filat, pentru revista 15 minute.
Noua emisiune va presupune ca Sanda Filat să fie mai des în Moldova, în contextul în care aceasta este stabilită în Elveția. Se pare însă că aceasta și-a făcut deja planurile vizavi de acest lucru.
”Copiii rămân prioritatea nr. 1. Mi-am structurat însă programul astfel încât pe primul plan să rămână copiii mei, să le pot fi alături atât cât le permite programul școlar. E adevărat că acum au crescut, sunt mai independenţi, dar asta nu înseamnă că îi voi neglija”, a mărturisit mama celor doi copii.
Tot în cadrul aceluiași interviu, viitoare prezentatoare a vorbit despre bârfele apărute în presă cu privire la faptul că ar putea fi logodită. Sanda Filat a precizat că nimic nu este adevărat, dar că zvonurile n-au deranjat-o prea mult, ci viceversa.
”Presa m-a logodit și nu m-a deranjat, nici nu am reacţionat cumva atunci când s-a întâmplat. A fost o interpretare a unui cadou pe care l-am primit de ziua mea. Nu m-am supărat, dimpotrivă, am profitat și m-am simţit ca la logodnă atunci”, a mai adăugat ea.