Alergarea și mersul sunt modalități populare pentru un antrenament cardio excelent. Dar este oare o plimbare vioaie la fel de bună ca o alergare solicitantă?
Cercetările efectuate de American Heart Association (Asociația Americana a Inimii) au arătat că mersul este la fel de bun ca alergarea atunci când vine vorba despre reducerea riscului de boli cardiace.
Cercetătorii au analizat starea de sănătate a 48.000 de alergători și persoane care merg pe jos, mai ales în anii 40 și 50. Aceștia au descoperit că mersul vioi pe o distanță de kilometri reduce riscul de diabet, colesterol ridicat și hipertensiune arterială la fel de mult ca alergarea.
Care este diferența?
Trebuie să mergem mai mult pentru a obține aceleași beneficii pentru sănătate ca în cazul alergării, deoarece aceeași distanță se parcurge mai repede dacă alergăm decât dacă mergem. Spre exemplu, după o alergare de 15 minute ardem același număr de calorii ca după o plimbare vioaie de jumătate de oră.
Rețineți că șansele de a vă accidenta sunt mult mai mari în cazul alergătorilor, deoarece alergarea pune mai multă presiune pe corp, în special pe articulații. Dar dacă vă gândiți să vă apucați de alergat, discutați mai întâi cu medicul, în special dacă suferiți de artrită sau alte afecțiuni, precum bolile cardiace.
Este important să știți că nu trebuie doar să alergați sau doar să mergeți. Puteți rămâne motivat alternându-le. În plus, puteți adăuga sprint-uri scurte la rutina dvs. de mers pentru a arde mai multe calorii.