”Opriți burtica, eu cobor!” a fost probabil primul semnal pe care l-a simțit bloggerița Daniela Dermengi în dimineața zilei de 31 mai. Anume în acea zi urma să-și aducă pe lume al doilea copil – o fetiță pe care știam din timp că o va numi Ilinca. Având acasă un băiețel de 2 ani și fiind unicul copil la părinți, Daniela nu-și prea imaginează cum va fi relația lor în viitor, dar și-a promis că va depune tot efortul posibil pentru a le asigura o copilărie liniștită și frumoasă. Cum a fost sarcina, nașterea și ce emoții resimte o mamă care naște în plină pandemie, află în interviul nostru cu autoarea blogului Ladylike, Daniela Dermengi.
Ce amintiri și experiențe ți-a lăsat sarcina cu Ilinca?
Sarcina a fost una dificilă, pentru că o să-mi lase în amintiri ideea asta de ”greu”. Deși, mamele au proprietatea de a uita sau organismul funcționează astfel încât mamele uită tot greul prin care trec, iar atunci când povestesc despre el, parcă ar povesti un film sau istoria altcuiva. Dar, dacă să stau să mă gândesc care e rezultatul unui astfel de efort, cu siguranță merită. Fiecare trimestru a avut problemele sale specifice, dar mă bucur că acum totul este bine. Am depistat în ultimul trimestru că am colestază – este o problemă care apare exclusiv în sarcină, pe ultima sută de metri, pe fundalul nivelului ridicat pe hormoni, iar vezica biliară a mamei nu-și mai face treaba. Asta nu prezintă un risc atât de mare pentru mamă, cât pentru nou-născut. La recomandarea medicului, urma să inducem nașterea la foarte scurt timp după împlinirea a 39 de săptămâni. Medicul mi-a zis că termenul limită este 1 iunie și am zis că e ok, mai ales că este o dată frumoasă, sugestivă. Dar, minunea s-a întâmplat pe 31 mai, exact cu o zi înainte de ziua în care am decis să inducem nașterea. Pe mine asta m-a bucurat foarte mult, pentru că mi-am dorit ca totul să fie firesc și ea să-și aleagă singură ziua în care vine pe pământ. Pentru mine asta era foarte important.
Cum ”te-au prins” primele semne că micuța vrea să vină pe lume și cum a decurs nașterea?
Ca și la prima sarcină, simptomele travaliului sunt foarte neclare, nu eram sigură că erau contracții ”pe bune”. Aceste simptome au fost de dimineață – m-am trezit și am mers la spital, ca și cum m-aș duce la job. Dacă în general la majoritatea nașterilor travaliul începe noaptea, la mine a fost de dimineață la ambele nașteri. În cazul meu, nașterea a fost foarte rapidă. Am fost internată la 12:30 și am născut la 14:30. Nu știu cât e de adevărat, moașele spun că sunt foarte rezistentă la durere. Pe ultima sută de metri apar dureri pe care totuși nu le mai poți controla atât de bine. Ca și la prima naștere, am evitat epidurala și am simțit toate durerile nașterii. Nu a fost ușor, dar este o mare binecuvântare să poți să aduci pe lume o ființă. Mă simt cu adevărat împlinită, pentru că acum sunt mamă de băiat și fată. Sper să fac față, încă nu-mi dau seama cum va fi pe termen lung, dar deocamdată este ok.
Și prima voastră întâlnire... cum a fost?
Când a venit pe lume primul copil, avea ochii deschiși, însă Ilinca i-a deschis la câteva ore după naștere. Eu mă așteptam să înțeleg din prima cu cine seamănă, dar încă nu înțeleg, pentru că se schimbă de la o zi la alta... Noi vom încerca să-i oferim cel mai bun exemplu și o vom ajuta să nu repete unele greșeli pe care le facem noi. Totodată îi vom oferi un spațiu de libertate pentru ca ea să-și formeze propria părere despre viață. Sper să aibă o relație frumoasă cu fratele ei... Pentru mine e cam dificil să îmi imaginez cum funcționează acest tip de relație, pentru că sunt unicul copil în familie, dar sper să mă descurc. Sinceră să fiu, mi-aș mai dori copii. Totul ține acum de posibilitățile noastre de viitor, ceea ce înseamnă un spațiu bun de dezvoltare pentru ei, educație... Vreau să le ofer poate mai mult decât au reușit părinții să-mi ofere.
Mai povestește-mi ceva despre ea, fetița ta...
Deocamdată am impresia că am încurcat ziua cu noaptea. Fratele ei dormea noaptea, iar ziua era mai activ. Ilinca însă, a doua seară a stat trează foarte mult timp, de la 21:30 – 22:00 seara și până la 9:00 dimineața. Cred că pentru oricine este aproape incredibil că un nou-născut poate să stea treaz atât de mult timp. Bine, avea sesiuni scurte de somn, dar erau de ordinul minutelor. Mă bucur că deși plânge mult noaptea, nu reușește să-l trezească pe fratele ei. Asta era marea mea teamă la început. Sper că e doar o perioadă de adaptare la viața extrauterină și va fi bine în curând.
Parcurgem o perioadă deloc ușoară, legată de pandemia COVID-19. Cum te-ai protejat în timpul sarcinii și cum a fost la naștere?
Pe parcursul sarcinii m-am protejat cum o face toată lumea. Nu am făcut excesuri și nu am transformat acest lucru în panică, nu am căzut în extreme. Am mers la magazin, am ieșit afară cu băiețelul la joacă, pentru că era practic imposibil să-l țin în casă. Când am ajuns la spital, am înțeles că este cu adevărat foarte greu să treci prin travaliu și naștere neavând pe cineva alături. Mi-aș fi dorit să fie soțul meu acolo. Nu a fost posibil să asiste la naștere și nici să mă viziteze în salon. Am născut într-un spital privat și regulile sunt reguli peste tot. Mi-a fost greu să respir în timpul travaliului, pentru că purtam o mască pe față... Am stat acolo doar 24 de ore, ceea ce nu a fost extrem de dificil. Am reușit să-mi păstrez calmul, să trec cu moralul integru prin această experiență și pentru asta îi mulțumesc medicului meu, care știe cum să transmită emoții pozitive și m-a ajutat să trec frumos prin această experiență.
