Elizaveta Negru este femeia care știe cum e treaba cu îmbinarea lucrurilor importante în viață – fie că este vorba despre activitățile utile și plăcute sau profesionale și personale. Soțul său, Iulian Țurcanu o susține în toate și chiar dacă înainte de carantină avea grijă de școala de dans de la București, acum el a revenit acasă pentru a prelua alte sarcini mai importante cum ar fi educarea și creșterea gemenilor Luca și Teia în vârstă de 5 luni și a fetiței lor de 3 anișori, Lia. După cum vă dați bine seama, soții au parte de o perioadă destul de interesantă și complicată în același timp. Cum se descurcă și ce activități au acasă, vezi în interviul de mai jos cu Elizaveta Negru.
Cum a început perioada asta de carantină în familia voastră?
Din prima săptămână când a început carantina, parcă ne-a căzut cerul în cap – atât mie cât și lui Iulian. Nu prea înțelegeam cum vor evolua lucrurile mai departe și nu înțelegeam cum ar trebui să acționăm atât pe plan personal cât și profesional. Prima măsura a fost că Iulian a revenit de la București, ca să stea în carantină acasă, cu noi. Imediat după reîntoarcerea lui în sânul familiei am simțit un fel de euforie. Prima săptămână chiar trăiam „cu ziua de astăzi”, simțindu-ne ca într-o mini vacanță, după care am înțeles că totul e mult mai serios și va dura mai mult timp. De aceea, am introdus rapid niște reguli ale casei sau un program zilnic, care ne ajută acum să ne menținem în tonus atât fizic cât și moral.
Cum te descurci tu, ca mămică?
Eu în rol de mamă am avut parte de o provocare foarte mare, pentru că toți copiii sunt acasă – Lia inclusiv. Evident, toți au nevoie de atenție, activități, dar și de o mamă echilibrată emoțional, ceea ce îmi reușește mai greu. Totuși, partea pozitivă este că acum este prima perioadă de când s-au născut gemenii, iar Iulian este cu noi și trăim povestea unei familii depline în care în fiecare zi atât mama cât și tata sunt împreună cu copiii.
Ești bonă, educatoare și o mamă grijulie în același timp. Ce faci ca să-ți menții cât de cât starea de bine?
E mai greu pentru mine să-mi mențin echilibrul emoțional, pentru că sunt copleșită de oboseală, dar și de întrebarea foarte actuală ”oare ce va urma” și capitolul profesional ne îngrijorează pentru că avem de-a face cu ceva absolut nou. Dar, încercăm să facem față și să mergem doar înainte. Gemenii sunt foarte dulci... E o perioadă foarte frumoasă, mai ales pentru că suntem toți acasă. Cât despre fetița mea Lia, am mare noroc de grădinița pe care o frecventează și de educatoarea ei care este foarte activă și vine în fiecare zi cu sfaturi și tot felul de activități interesante și interactive pentru copii. În același timp, Lia păstrează legătura cu colegii, educatoarea, iar începând cu săptămâna aceasta grădinița a trecut în regim online și suntem foarte activi.
Ai un secret al tău pentru a fi în formă, chiar și cu trei copii mici acasă?
Sportul este o activitate obligatorie, mai ales în această perioadă. Fac tot felul de exerciții acasă, privind tot felul de tutoriale pe Youtube și am transformat această activitate în una foarte interactivă, pentru că fac sport împreună cu Lia sau gemenii. La fel face și Iulian. Dacă nu ar fi problemele care ne apasă la capitolul profesional sau criza economică actuală, cred că am privi perioada asta ca pe o vacanță foarte frumoasă, pentru că acum avem ocazia de a petrece mult timp cu familia. Copiii sunt super fericiți în această perioadă, iar noi simțim că am reevaluat încă o dată prioritățile în viața noastră.
Ai niște recomandări pentru mămicile care se află în aceeași situație?
În mod obligatoriu este rutina zilnică, pentru că în această perioadă trebuie să avem cu toții un regim. În al doilea rând, activitățile bine puse la punct și planificate. Pentru menținerea echilibrului emoțional aș recomanda niște activități care le-ar face să se simtă bine – fie un machiaj (de ce nu?), fie acoperirea unghiilor cu ojă roșie, dacă asta îți va aduce dispoziție. Tot în perioada aceasta noi acordăm o atenție deosebită alimentației, pentru că suntem mai limitați în activități, respectiv și alimentația trebuie să fie una echilibrată și bogată în vitamine, nutrienți, dar mai puțin în carbohidrați, grăsimi și tot felul de E-uri. Încă o sugestie ar fi să citiți cărți, să priviți filme. Din păcate pentru mine, la moment aceste activități sunt pe wish list, pentru că nu am apucat încă să citesc sau să privesc filme...
Aveți un vlog nou. Povestește-mi puțin despre el...
Vlogul nostru ”În carantină cu Black&White” are deja trei episoade, iar cel pe care l-am lansat chiar astăzi are scopul de a arăta diferența dintre o zi în carantină pentru fetele tinere și cum își petrece ziua o mamă cu trei copii mici. Tot în acest episod, le ofer mămicilor și câteva idei de exerciții cu copii în loc de greutăți.